Primele declarații ale IT-istului aflat în concediu medical de 15 ani: „Ipoteca nu scade pentru că ești bolnav”

Primele declarații ale IT-istului aflat în concediu medical de 15 ani: „Ipoteca nu scade pentru că ești bolnav”

IT-istul care este în concediu medical din 2008 a vorbit pentru prima dată după ce a dat în judecată un gigant tehnologic pentru discriminare, pentru că nu i s-a mărit salariul în toată această perioadă, notează The Daily Telegraph.

Ian Clifford, angajatul nemulțumit. Foto LinkedIn

Ian Clifford, de 50 de ani, a susținut că a fost discriminat pe motiv de dizabilitate, pentru că salariul nu i s-a majorat în cei 15 ani în care a lipsit de la serviciu. Conform unui plan de sănătate de la IBM, specialistul IT primește peste 54.000 de lire sterline pe an și i se garantează că va primi salariul până la 65 de ani, ceea ce înseamnă că va încasa în final peste 1,5 milioane de lire sterline.

Dar Clifford a spus că venitul „nu este suficient de generos”, susținând că salariul său de 54.028 de lire sterline va „scădea” în timp din cauza inflației.

Un tribunal i-a respins pretențiile, judecătorul spunându-i că i s-a acordat un „beneficiu substanțial” și un „tratament favorabil”. Clifford a declarat că acțiunea în justiție a fost o ultimă soluție.

„Fac chimioterapie și o fac de mulți ani și sunt într-o stare extrem de gravă. Salariul se reflectă în asigurarea de deces, pensie și orice altceva... a fost mai mult pentru familia mea. Oamenii s-ar putea gândi, da, este un venit generos, dar în primul rând că acele sume sunt brute, netaxate. Plătesc asigurări pentru aceste sume. Am un fiu la universitate. Ipoteca nu scade pentru că ești bolnav.

A trebuit să-mi folosesc toate economiile pentru a susține acest caz și a trebuit să împrumut bani. Sunt extrem de vulnerabil financiar. Oamenii vor crede în continuare că sunt lacom, dar, în final, acesta a fost un beneficiu pe care l-am obținut odată cu jobul”, a declarat acesta.

El a precizat că a cheltuit mai mult de 30.000 de lire sterline pentru întocmi dosarul împotriva IBM.

„Viața mea este cum este... șansele ca eu să ajung până la 65 de ani sunt minime”, a spus acesta.

O persoană care nu poate lucra nu este concediată

Tribunalul l-a audiat pe Clifford, care a studiat la King's College din Londra și a început să lucreze pentru Lotus Development în 2000, înainte ca firma să fie achiziționată de IBM.

A intrat în concediu medical în septembrie 2008 și a rămas fără serviciu până în 2013, când a formulat o plângere și plata pentru concediul medical de 5 ani, la acea dată.

În aprilie 2013, când Ian Clifford avea peste 30 de ani, s-a ajuns la un „acord de compromis” și plângerile sale au fost soluționate prin înscrierea lui în planul de susținere al companiei privind persoanele cu dizabilități.

Conform planului, o persoană care nu poate lucra nu este concediată, dar rămâne angajată și „nu are nicio obligație de a veni la serviciu”.

Un angajat din plan are „dreptul” până la recuperare, pensionare sau deces, dacă este mai devreme, poate să primească 75% din câștigurile convenite.

În cazul lui Clifford, salariul său convenit a fost de 72.037 lire sterline – ceea ce înseamnă că din 2013 va fi plătit cu 54.028 lire sterline pe an după ce i s-au dedus 25%.

Planul a fost stabilit pentru o perioadă de peste 30 de ani până va împlinit vârsta de pensionare de 65 de ani, ceea ce înseamnă că va primi mai mult de 1,5 milioane de lire sterline în total.

El a fost plătit , de asemenea, cu 8.685 de lire sterline pentru a soluționa plângerea legată de plata concediului în 2013 și a fost de acord să nu mai facă o plângere cu privire la aceleași subiect.

„Nu este un prejudiciu"

Dar, în februarie 2022, Clifford a dat IBM în judecată pentru discriminare, repetând în mare plângerea anterioară. El a mai spus că a fost tratat incorect, pentru că nu a primit nicio mărire de salariu din 2013. A mai spus că din cauza inflației veniturile lui se vor reduce substanțial.

Scopul planului era de a oferi securitate angajaților care nu pot lucra, iar asta nu se mai poate întâmpla dacă plățile sunt înghețate pentru totdeauna”.

Judecătorul Paul Housego i-a respins plângerea. „Angajații activi pot primi creșteri de salariu, dar angajații inactivi nu... Este o diferență, dar, în opinia mea, nu este un prejudiciu. Chiar dacă valoarea celor 50.000 de lire sterline pe an s-ar înjumătăți în 30 de ani, este totuși un beneficiu foarte substanțial”. Clifford are un profil pe LinkedIn în care spune că este „pensionat pe caz de boală”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”