Primul mesaj al femeii care a stat nevinovată 20 de ani la închisoare. Fusese acuzată că și-a fi ucis cei patru copii
O femeie, numită cândva „cea mai proastă femeie ucigașă în serie din Australia” a fost grațiată după 20 de ani de închisoare. După ce a fost acuzată că și-ar fi ucis cei patru copiii, în prezent, au ieșit la suprafață dovezi incontestabile, potrivit cărora ea este nevinovată.
Kathleen Folbigg, eliberată după 20 de ani de închisoare FOTO CNN
Kathleen Folbigg a stat în spatele gratiilor timp de două decenii, după ce instanța a decis că ea este răspunzătoare de moartea celor patru copii ai săi, doi băieți și două fetițe, pe nume Caleb, Patrick, Sarah și Laura.
Cazul său este acum descris ca fiind una dintre cele mai mari erori judiciare din Australia. Femeia, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnată în anul 2003, iar pedeapsa pe care o avea de săvârșit era de 25 de ani de închisoare, potrivit BBC News .
Primul mesaj al femeii, după eliberarea din închisoare
După ce a fost eliberată, Kathleen Folbigg a decis să meargă la ferma prietenei și avocatei ei, Tracy Chapman. Marți dimineață, Tracy le-a povestit jurnaliștilor cum și-a petrecut Kathleen prima zi de libertate.
„Ne-am bucurat una de compania celeilalte, ea s-a jucat mult cu câinii mei. Am mâncat pizza și, de dragul timpurilor trecute, a cerut o băutură alcoolică. Și-a făcut o ceașcă de ceai, lângă un biscuit bun de ronțăit, a amestecat cu o linguriță adevărată și și-a turnat lapte adevărat. A dormit într-un pat confortabil. Mi-a spus că a fost prima oară când s-a odihnit de-a binelea în ultimii de 20 de ani”, a povestit ea, potrivit presei internaționale.
Kathleen a dat, de asemenea, câteva declarații. În ciuda faptului că a fost închisă pe nedrept, ea s-a arătat recunoscătoare pentru dreptatea care i s-a făcut, într-un final.
„Eu sunt Kathleen. Sunt extrem de recunoscătoare și smerită pentru că am fost grațiată și eliberată din închisoare. Port o veșnică recunoștință prietenilor și familiei mele. Fără ei n-aș fi supraviețuit acestui calvar. Cât despre acești ultimii 20 de ani petrecuți în închisoare, m-am gândit neîncetat și o voi face în continuare la copiii mei. Îi voi plânge și le voi duce dorul. Îi iubesc nespus de mult. Eliberarea mea este un triumf al științei și al adevărului!”, a spus femeia.
Chiar dacă pedeapsa i-a fost anulată, Kathleen are tot dreptul să dea în judecată Guvernul și să ceară despăgubiri în valoare de milioane de dolari.
Cazul ei a fost comparat cu cel al lui Lindy Chamberlain, care în 1982 a fost găsită vinovată de uciderea fiicei ei în vârstă de nouă săptămâni. Pentru cei trei ani, petrecuți în închisoare pe nedrept, ea a primit 1,3 milioane de dolari, în anul 1992.
Cum au murit, de fapt, micuții
Într-o anchetă recentă, oamenii de știință au reușit să demonstreze că micuții au murit în mod natural. Toți cei patru au murit subit, între anii 1989 -1999. Ei au trăit între 19 zile și 18 luni, iar procurorii au mers pe ipoteza că femeia i-ar fi sufocat.
În prezent, o echipă de imunologi a descoperit că fiicele doamnei Folbigg au în comun o mutație genetică - numită CALM2 G114R - care poate provoca moarte cardiacă subită.
De asemenea, au fost descoperite dovezi că băieții ar fi suferit, de asemenea, de o mutație genetică diferită, ce provoacă epilepsie cu debut brusc. Patrick ar fi avut crize de epilepsie cu câteva luni înainte de moartea sa.
Profesorul Carola Vinuesa, cel care a condus echipa de cercetare de la Universitatea Națională din Australia, a spus că o secvență genetică neobișnuită a fost imediat evidențiată în ADN-ul doamnei Folbigg.
„Am făcut primul test și am găsit o variantă [genă] care părea foarte suspectă... chiar și atunci, în noiembrie 2018, am crezut în foarte marea probabilitate ca, dacă aceeași genă se găsește la copii, să fie vinovată [de moartea lor]”, a spus ea, pentru BBC.
Vinuesa a mai menționat că sunt doar 134 de cazuri cunoscute, în întreaga lume, de afecțiune cardiacă potențial mortală, cunoscută sub numele de calmodulinopatie, legată de mutația genetică.
Sursa: adevarul.ro