Primul termen de plată a impozitelor pe clădiri, teren sau mijloace de transport va fi prorogat până la 30 iunie

Primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an, va fi prorogat de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020 în prima şedinţă de Guvern, au anunţat vineri, pe Facebook, ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu şi MFP într-un comunicat de presă.

"Mesaj important pentru toţi contribuabilii! Pentru a veni in sprijinul contribuabililor, în contextul riscului de răspândire a epidemiei cu COVID-19, se prorogă primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru anul 2020, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de Consiliul Local.

Potrivit documentului, aceste modificări urmează să fie reglementate prin ordonanţă de urgenţă în prima şedinţă de guvern.

În România, numărul total al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a ajuns la 73. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii