Prinţul Harry a primit titlul de cavaler pentru serviciile aduse reginei

Prinţul Harry, în vârstă de 30 de ani, a primit joi titlul de Cavaler Comandor al Ordinului Regal Victorian (KCVO) de la bunica sa, regina Elizabeth a II-a, pentru "servicii aduse suveranei", a anunţat Palatul Buckingham, relatează BBC News online.

Prinţul Harry a primit titlul de cavaler pentru serviciile aduse reginei (Imagine: HEPTA)

O recompensă personală acordată de către monarhii britanici pentru serviciile care le sunt aduse, titlul i-a fost acordat prinţului într-o ceremonie privată, la Palat.

Harry urmează să se retragă din armată luna aceasta, după zece ani de serviciu militar, în care a participat, între altele, la două misiuni în Afganistan.

În timpul carierei sale militare, prinţul a susţinut în mod public organizaţii de caritate precum "Ajutor pentru eroi" şi oraganizaţia Caritate pentru militari ABF.

Harry a lansat, în martie 2014, Jocurile Invictus pentru membri răniţi ai forţelor armate.

El a contribuit, de asemenea, la înfiinţarea organizaţiei de caritate Sentebale, în Lesotho, pentru copii infectaţi cu HIV şi bolnavi de SIDA.

După ce va părăsi armata, Harry va participa ca voluntar la un proiect de conservare în Africa şi la un proiect destinat veteranilor cu handicap în Marea Britanie.

Prinţul şi-a anunţat intenţia de a se retrage din armată în martie, afirmând că este o "decizie cu adevărat dificilă" care-l plasează la o "răscruce" în cariera sa şi că se va gândi ce urmează să facă pe termen mai lung.

Regina Victoria a înfiinţat Ordinul Regal Victorian în 1896.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan