Pro TV, amendat cu 50.000 de lei pentru cazuri de violenţă prezentate în emisiunea "La Măruţă"

Pro TV, amendat cu 50.000 de lei pentru cazuri de violenţă prezentate în emisiunea "La Măruţă"

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu 50.000 de lei televiziunea Pro TV, pentru trei ediţii ale emisiunii "La Măruţă", în care au fost difuzate mai multe înregistrări în care erau prezentate scene violente.

Pro TV, amendat cu 50.000 de lei pentru cazuri de violenţă prezentate în emisiunea "La Măruţă"

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe ediţii ale emisiunii "La Măruţă", difuzate în perioada februarie - septembrie.

În urma transmiterii acestor ediţii, CNA a primit 20 de reclamaţii de la telespectatori, care au făcut referire la scenele de violenţă prezentate. De exemplu, în ediţiile din 29 şi 30 aprilie ale emisiunii "La Măruţă" au fost prezentate cazul unui bărbat care şi-a bătut copiii şi cel al unei bătrâne din Italia umilită şi insultată de o româncă angajată să aibă grijă de aceasta.

De asemenea, în ediţia din 29 septembrie a emisiunii "La Măruţă" a fost prezentat cazul unei femei care şi-a tranşat bărbatul.

În urma analizării acestei emisiuni, CNA a decis să amendeze cu 50.000 de lei televiziunea Pro TV. Decizia a fost luată la propunerea lui Radu Herjeu cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de joi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Radu Călin Cristea).

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea mai multor articole din legislaţia audiovizualului, între care şi articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective", şi articolul 18 din Codul audiovizualului, conform căruia "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului!

2 LIVE Rezultate alegeri Primăria București / Ciprian Ciucu, câștigător detașat al fotoliului de primar general

3 Dezvăluiri bombă. Numele femeilor celebre care îl „vizitau” pe Adrian Mutu, după transferul în Anglia. „Pe asta n-am mai spus-o. A fost acolo”

4 LIVE Alegeri București / Sub 600.000 de bucureșteni și-au ales primarul

5 CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”