Proba de istorie în bacalaureatul belgian, anulată parțial după publicarea unui subiect pe Facebook

Liceenii belgieni vor fi scutiți marți de o parte din proba la istorie în CESS, echivalentul bacalaureatului în sistemul de învățământ local, după difuzarea subiectului pe rețelele de socializare în ajunul examenului, relatează AFP.

Această decizie a fost anunțată de ministrul educației în Belgia francofonă, Joelle Milquet, citată într-un comunicat de serviciile sale. Ea a denunțat 'iresponsabilitatea autorilor acestor scurgeri'.

Ministrul 'va depune plângere împotriva autorilor necunoscuți pentru violarea secretului profesional' și va cere administrației sale 'organizarea altor metode de transmitere de acum înainte securizate', au adăugat serviciile sale.

Una dintre cele patru părți ale examenului la istorie, care constă pentru liceeni în a realiza sinteza unui dosar legat de actualitatea secolului al XX-lea, a fost difuzată luni pe Facebook și pe alte rețele de socializare, potrivit imaginilor reluate de presa belgiană.

Tema — valul de atentate care a afectat Europa în anii 1960-1970 și cum au răspuns autoritățile germane și italiene — nu a mai avut deci secrete pentru elevi.

Această parte a examenului a fost deci anulată, dar celelalte trei — menținute.

Circa 60.000 de elevi francofoni înscriși în ultimul an de liceu la Bruxelles și în Wallonia (sudul țării) au început luni dimineața cu proba de limbă franceză examenul care le va permite să obțină Certificatul de Învățământ Secundar Superior (CESS), echivalent bacalaureatului.

Una dintre întrebările examenului de franceză — 'Care este specificul literaturii belgiene? ' — fusese și ea difuzată anterior, potrivit unor elevi care și-au exprimat surprinderea pe canalul privat RTL-TVI.

Ministrul nu a indicat luni dacă rezultatele la această probă vor fi validate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români