Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat pentru luna septembrie

Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat vineri, pentru 4 septembrie, judecarea cererii fostului ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani închisoare primite în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Instanța a stabilit ca, în luna septembrie, să fie audiați doi martori, Cristian Călin Nazare și Mihaela Marin Țârlea, urmând a se reveni cu o adresă către INML, pentru a se înainta lista experților care au participat la consultarea Monicăi Ridzi și redactarea raportului de expertiza medico — legală efectuat în acest caz, precum și fotocopii de pe toate actele cu caracter medical care au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.

Monica Ridzi a cerut întreruperea executării pedepsei, invocând faptul că trebuie să efectueze o serie de investigații medicale care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar, deoarece are mai multe probleme medicale și o imunitate foarte scăzută.

Monica Iacob-Ridzi se află la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Pe 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii