Procesul în dosarul Colectiv continuă cu acelaşi judecător; cei trei patroni ai clubului - amendaţi

Procesul în dosarul Colectiv continuă cu acelaşi judecător; cei trei patroni ai clubului - amendaţi

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, ca magistratul Mihai Bălănescu să rămână în dosarul Colectiv, iar cei trei patroni ai clubului au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei pentru că ar fi abuzat cu o cerere de recuzare a judecătorului.

La termenul de joi al procesului, avocatul lui Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a ridicat o excepţie privind nelegalitatea completului care se ocupă de dosar.

Concret, avocatul a explicat că Mihai Bălănescu a câştigat, în toamna anului 2018, un concurs de promovare la Curtea de Apel Ploieşti, însă a fost detaşat pentru şase luni la Tribunalul Bucureşti, unde i s-a repartizat dosarul Colectiv.

În opinia avocatului, detaşarea nu este legală, deoarece aceasta trebuia făcută pe o perioadă de minim 2 ani, iar toate procedurile şi actele făcute de judecătorul Mihai Bălănescu în dosar, începând cu martie 2019, sunt lovite de nulitate.

Bălănescu a respins excepţia invocată de avocat, însă apărătorul a anunţat că îl recuză pe magistrat.

Un alt magistrat de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea de recuzare şi a dispus ca iniţiatorul cererii, Alin George Anastasescu, dar şi ceilalţi patroni de la clubul Colectiv, care l-au susţinut, să fie amendaţi cu câte 2.000 de lei.

"Excepţia nu avea legătură cu dosarul, ci cu judecătorul. (...) Suntem pregătiţi să stăm aici toată ziua, dacă mai aveţi cereri de recuzare", a declarat Mihai Bălănescu, care continuă procesul cu audieri de martori şi părţi civile.

În dosarul 'Colectiv' au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arăta că patronii de la Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”