Procurorii au clasat dosarul incendiului de la clubul Bamboo

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au clasat dosarul incendiului din ianuarie 2017 de la clubul Bamboo, în urma căruia 44 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe 21 ianuarie 2017, un incendiu puternic a izbucnit la clubul Bamboo din Capitală, clădirea arzând aproape în totalitate.

Creatorul de modă Cătălin Botezatu, fost acţionar al firmei care operează Bamboo, declara la acea vreme că "e posibil să fi fost pus foc de cineva", deoarece clubul avea "duşmani".

În schimb, anchetatorii precizau că nu au aveau niciun indiciu cu privire la o mână criminală care ar fi provocat incendiul.

"Nu există niciun indiciu cu referire la o mână criminală, aşa cum s-a vehiculat. Cercetarea încă nu a început în ceea ce priveşte structura, locul de unde a pornit incendiul şi cum anume s-a propagat. Urmează ca, după ce avem definitivate aceste lucruri, să fie analizate cele mai bune ipoteze de lucru şi principala versiune a ceea ce s-a întâmplat", declara, în ianuarie 2017, şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Radu Gavriş. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic