Procurorii Mihaiela Iorga și Oana Schmidt-Hăineală au cerut CSM încadrarea ca judecători (surse)

Procurorii Mihaiela Moraru Iorga și Oana Schmidt-Hăineală au depus la Consiliul Superior al Magistraturii solicitări prin care cer să fie încadrate în funcția de judecător, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse din CSM.

Solicitarea procurorului Oana Schmidt-Hăineală, președinte al CSM în perioada 2013 — 2014, a fost depusă săptămâna aceasta, iar cererea Mihaielei Moraru Iorga, revocată din funcția de procuror DNA, a fost înaintată în urmă cu aproximativ o lună, au precizat sursele citate.

Potrivit surselor judiciare, Oana Schmidt-Hăineală a cerut să meargă la Judecătoria Bacău, în timp ce Mihaiela Iorga a trecut în solicitarea sa mai multe instanțe la care ar putea să activeze — Curtea de Apel București, Tribunalul București, Tribunalul Ilfov, Judecătoriile sectoarelor 1, 2 și 6.

Cererile urmează să fie discutate în plenul CSM, după ce se vor primi avizele necesare.

Joi, membrii CSM au respins contestația formulată de Mihaiela Moraru Iorga împotriva deciziei de revocare a acestei din funcția deținută în cadrul DNA. Pe 4 iulie, Secția pentru procurori a CSM a dat aviz pentru revocarea din funcție a sa.

Pe 29 iunie, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis Secției pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcția de procuror al DNA a Mihaielei Iorga Moraru, pentru faptul că aceasta nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului șef al secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Coletele trimise cu ramburs ajung în vizorul ANAF: ce vânzări sunt impozitate

2 Fiul ministrului Educației învață într-o clasă supraaglomerată, peste limita legii

3 Cine a condus violențele de la Guvern: portretul protestatarului reținut

4 Război total în Justiție / Înalta Curte a blocat sesizarea CJUE privind noua secție specială SIIJ

5 Frații Pavăl devansează CFR și devin cel mai mare angajator din România