Procurorul Doru Țuluș spune că va contesta decizia de revocare

Procurorul Doru Țuluș a afirmat miercuri că va contesta decizia prin care a fost revocat din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Întrebat la ieșirea din sediul Inspecției Judiciare dacă va contesta decizia de revocare, Doru Țuluș a răspuns: "Da. Absolut".

Doru Țuluș s-a prezentat miercuri la sediul Inspecției Judiciare, după ce a fost revocat din funcția de procuror DNA. El a sesizat IJ cu privire la modul în care s-a desfășurat ancheta în cazul său.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit miercuri ca procurorul Doru Țuluș să își încheie activitatea la DNA și să continue la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Mihaiela Moraru Iorga să revină la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

"Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea activității la Direcția Națională Anticorupție — nivel central, a procurorului Doru Florin Țuluș, începând cu data de 5 iulie, ca urmare a revocării sale din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție și revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (unitate de parchet de la care provine), începând cu aceeași dată", potrivit deciziei Secției pentru procurori.

Pe 29 iunie, Kovesi a cerut revocarea din funcția de procuror al DNA a lui Doru Florin Țuluș "pentru existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluționat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui