Profesor UBB: „Palestina nu va mai exista. E mai bine și pentru palestinieni să scape de mizeria numită Gaza”

Profesorul Valentin Naumescu, expert în relaţii internaţionale, susține că teroriștii Hamas vor fi lichidați, iar Gaza va fi administrată de Israel. „Soluția cu două state” a eșuat, spune acesta.

Soldații israelieni au eliminat teroriștii Hamas de pe teritoriul israelian. FOTO: Profimedia

Soldații israelieni au eliminat teroriștii Hamas de pe teritoriul israelian. FOTO: Profimedia

Valentin Naumescu susține că Palestina va dispărea: „Palestina nu va mai exista ca stat, după atacul masiv al Hamas asupra Israel, de sâmbătă. Armata israeliană va intra curând în Gaza, pentru a lichida Hamas, și va rămâne acolo. Gaza va fi administrată de Israel. Dacă se tulbură lucrurile în Cisiordania, vor intra și acolo. Punct”.

„Soluția cu două state a eșuat, pentru multă vreme de acum înainte”, explică, pe Facebook , profesorul de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).

Cine este de vină?

Profesorul explică și de unde a pornit eșecul Palestinei. „Ura, pe de o parte, și naivitățile, pe de altă parte. Ura nestăvilită a musulmanilor radicalizați, care a crescut pe un teren cultural și religios fertil antiliberal, antioccidental și antiisraelian al multor musulmani (trebuie să recunoaștem, deși nu e plăcut), și naivitățile liberale ale tuturor celor care au crezut că se poate negocia cu teroriștii și fundamentaliștii islamiști, că pot fi integrați, că există o soluție diplomatică”.

Expertul spune că nu există soluție diplomatică. „Hamas trebuie lichidat. Gaza trebuie desființată, în forma în care a existat până acum. Este mai bine și pentru palestinienii nevinovați, să scape de mizeria numită Gaza. Dacă Ramallah nu va avea autoritatea și priceperea de a gestiona situația în Cisiordania, se va interveni probabil și acolo. Legitim. Israel are tot dreptul de a-și asigura securitatea”, a precizat acesta.

„Oare nu va crește pericolul atentatelor teroriste în democrațiile liberale din UE?”

Marea întrebare nu este despre cine va câștiga războiul din Israel, ci cât de departe vor merge consecințele acestui atac în sistemul relațiilor internaționale, spune expertul.

„Va urma intervenția în Liban, pentru a distruge și Hezbollah? Va merge până la capăt Israel, va lovi și instalațiile militare din Iran? Există o implicare a Rusiei, interesată să lărgească conflictul, pentru a reduce sprijinul occidental pentru Ucraina și a epuiza capacitatea SUA de a susține militar două fronturi? Este oare UE suficient de matură pentru a abandona naivitățile și a înțelege cu luciditate situația și amenințările actuale, pentru a se angaja ferm și pe termen lung împotriva agresorilor din lumea orientală, oricare ar fi aceștia (Rusia, Hamas, Iran)?”, spune acesta.

Una dintre cele mai importante întrebări pe care și le pune Naumescu este legată de situația din Uniunea Europeană: „Oare nu va crește pericolul atentatelor teroriste în democrațiile liberale din UE, după ce teroriștii islamiști vor vedea că UE nu îi susține în lupta împotriva Israel? Presupun că, după eșecul catastrofal de intelligence al serviciilor israeliene și occidentale, care nu au depistat pregătirea atacului masiv al Hamas, nivelul de alertă în țările din spațiul vestic ar trebui să crească.”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?