Profesor universitar, reținut de DNA pentru luare de mită. Ce sumă primea când a fost făcut flagrantul

Profesor universitar, reținut de DNA pentru luare de mită. Ce sumă primea când a fost făcut flagrantul

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a profesorului universitar Cristian Dincă pentru luare de mită în formă continuată.

DNA a dispus reținerea sa pentru 24 de ore FOTO Arhivă

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 martie 2023, a inculpatului: Dincă Cristian-Florian, profesor universitar în cadrul Universității Politehnice București și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale)”, potrivit DNA .

Procurorii instituției dau și detalii despre motivele pentru care încasa banii. „În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București”, arată procurorii instituției.

Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective”, mai susține sursa citată.

Prins în flagrant

Profesorul universitar a fost prins în flagrant, când își încasa suma pe care o pretinsese. „La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranșa aferenta salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Dincă Cristian Florian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 03 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, mai arată DNA.

Politehnica București nu e la primul scandal legat de acuzații ale unor profesori universitari. Inclusiv rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, a fost condamnat pentru abuz în serviciu la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Cutezătorii”.

Potrivit Agerpres, Judecătorii de la Instanța Supremă au repus dosarul „Cutezătorii” pe rol pentru a se analiza dacă se aplică decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor. Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe.

Iar la finalui lui octombrie, un complet de la Instanța Supremă a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile inculpaților. Rectorului Politehnicii a fost condamnat pentru o faptă comisă ca secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în 2009, după ce a fost trimis în judecată acum 4 ani. Potrivit DNA, Costoiu a încheiat în numele Ministerului Educației cu Fundaţia Dinu Pescariu un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA – APPS).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...