Profil de parlamentar: Lucian Simion, deputat PSD Tulcea

Profil de parlamentar: Lucian Simion, deputat PSD Tulcea

Fostul guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării, Lucian Simion, a obținut primul lui mandat de deputat, după ce duminică, 11 decembrie, lista PSD Tulcea pentru Cameră a primit 49,44% din voturile valabil exprimate.

'Cu siguranță, echipa de parlamentari de Tulcea va trebui să lucreze împreună pentru a rezolva probleme tulcenilor. Din punctul meu de vedere, ce am promis în campanie, faptul că voi fi un factor catalizator pentru tot ce înseamnă proiecte ale județului Tulcea, se va întâmpla', a declarat deputatul PSD Simion, în timpul ceremoniei de înmânare a certificatului doveditor de parlamentar.

În campania electorală a susținut prioritățile legislative anunțate de PSD și a anunțat că toate proiectele Consiliului Județean vor fi și proiectele lui.

'Pe lângă programul de guvernare al PSD, este foarte clar că toate proiectele Consiliului Județean vor fi și proiectele noastre. Vom fi interfața și cureaua de transmisie între CJ și Guvern', a precizat deputatul Simion.

Născut pe data de 12 iunie 1961, în localitatea Tulcea, a absolvit facultatea de Transporturi a Institutului Politehnic București în anul 1986. În următorii patru ani a lucrat la secția Întreținere Drumuri Naționale, iar în perioada 1990-2004 a condus mai multe societăți.

În perioada septembrie 2004-septembrie 2007 a fost directorul societății Servicii Publice SA din subordinea Primăriei municipiului Tulcea, în perioada 2007-2008 a fost inspectorul șef adjunct al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Tulcea, în ianuarie 2008 a fost numit subprefect al județului Tulcea, funcție deținută până în 21 aprilie 2008 când a fost numit prefect al județului Tulcea.

A exercitat această funcție până la data de 22 ianuarie 2009, apoi a fost inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În mai 2012, a revenit la conducerea Prefecturii județului Tulcea, iar în august 2014 a fost numit în funcția de guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării. A condus Administrația Rezervației până în prima parte a acestui an când a anunțat că va candida pentru funcția de primar al municipiului Tulcea din partea organizației județene a PSD. Nu a obținut mandatul dorit, iar din vara acestui an a fost consilier al președintelui CJ, Horia Teodorescu.

A fost vreme îndelungată membru PNL, iar anul acesta, în momentul anunțării candidaturii la Primăria municipiului, a a precizat că s-a înscris în organizația județeană a PSD.

Conform declarației de avere făcută publică de Agenția Națională de Integritate, deputatul PSD deține bijuterii din aur și argint și alte obiecte în valoare de 5.000 de euro, trei terenuri și trei unități locative, este acționar la două societăți, are datorii de peste 300.000 de lei și 8.000 de euro, venitul anual înregistrat în ultimul an fiscal fiind de aproximativ 73.000 de lei. Este căsătorit.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Discursul unei femei simple din Republica Moldova care îi pune la colț pe rusofili. Tudor Chirilă: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”

2 Pilot de bombardiere, ucis cu ciocanul în Rusia. El a omorât zeci de ucraineni în atacuri asupra unor obiective civile

3 Ce salariu are Diana Matei la Ministerul Apărării Naționale: „Trebuie să fac diferența între brut și net că habar nu am”

4 Amantlâc, fraudă și râcă la MAE

5 Jurnalist pro-rus, printre primii pe listele AUR pentru Senat. Ce declaraţii făcea la Ambasada Rusiei?