Profit.ro: Cine îl va ÎNLOCUI pe Bogdan Olteanu la BNR. Decizia va fi luată în curând

Profit.ro: Cine îl va ÎNLOCUI pe Bogdan Olteanu la BNR. Decizia va fi luată în curând

Liderii liberali vor avea o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a discuta despre înlocuirea lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator, după ce acesta a demisionat, fiind acum arestat la domiciliu cu suspiciunea că ar fi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro și alte beneficii pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunță Profit.ro într-un material exclusiv .

Conducerea PNL a revendicat nominalizarea înlocuitorului, iar în partid sunt avansate deja mai multe nume, dar liberalii se tem că PSD va profita de majoritatea parlamentară pentru a-și impune propria nominalizare.

Cu toate că membrii conducerii PNL nu se vor reuni formal decât în ultima parte a lunii a august, în cadrul partidului s-au format deja curente de opinie și tabere care avansează anumite nume pentru scaunul rămas liber la banca centrală.

Surse liberale au declarat pentru Profit.ro că, înainte de a face vreo propunere formală, liderii PNL vor avea o discuție în acest sens cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit informațiilor Profit.ro, mai mulți lideri liberali sunt de părere că PNL ar trebui să nu mai recurgă la o numire politică, așa cum a fost cazul cu Bogdan Olteanu, ci să-l susțină pentru funcția de viceguvernator pe Cristian Popa, care a mai deținut această poziție.

În iunie 2014, Bogdan Olteanu l-a detronat din poziția de viceguvernator pe Cristian Popa, care deținuse această poziție în Consiliul de Administrație al BNR din 1998 până în 2014.

Începând cu martie 2016, Popa a fost numit vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții (BEI), în locul lui Mihai Tănăsescu. Mandatul său se va încheia în luna octombrie, astfel încât în toamnă Parlamentul ar putea aproba revenirea lui Cristian Popa în poziția de viceguvernator.

De altfel, în 2014, când comisiile de specialitate ale Legislativului i-au avizat pe Florin Georgescu, susținut de PSD, pentru poziția de prim-viceguvernator al BNR, precum și pe Liviu Voinea, susținut tot de PSD, și pe Bogdan Olteanu, susținut de PNL, pentru funcțiile de viceguvernatori, Andreea Paul, deputat important al PDL, atunci, și al PNL, acum, a declarat în ședința comisiilor că Cristian Popa este cel mai bun profesionist din BNR și regretă votul acordat de colegii săi.

Există în prezent un curent în PNL care consideră că trebuie susținut Cristian Popa în locul lui Bogdan Olteanu, nu doar ca urmare a meritelor sale profesionale, dar și ca o reparație morală față de votul politic dat în urmă cu doi ani”, au declarat pentru Profit.ro surse liberale.

Liberalii au în vedere și o altă variantă tot din BNR pentru poziția lui Bogdan Olteanu, și anume Lucian Croitoru, actualul consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR.

În cazul în care Cristian Popa alege să nu revină la BNR, nominalizarea lui Croitoru este plauzabilă, ținând cont de faptul că acesta a fost desemnat drept candidat la funcția de premier în 2009, când fostul PDL, partid care a fuzionat între timp cu PNL, era la guvernare.

În același timp, deși vehiculată, nominalizarea lui Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu, ar fi exclusă, conform surselor citate.

Economistul Lucian Isar, fost ministru delegat pentru Relația cu mediul de afaceri în Guvernul Ponta, ar fi fost considerat una dintre propunerile cele mai potrivite pentru Consiliul de Administrație al BNR dacă, în ultima vreme perioadă, nu ar fi ridicat o serie de teme împotriva acestei instituții.

Isar i-a acuzat recent pe cei de la BNR că ar fi încasat bonusuri în urma împrumutului contractat de România de la Fondul Monetar Internațional, criticându-l și pe pagina personală de blog pe guvernatorul Isărescu.

Florin Cîțu, un alt nume luat în calcul

De apreciere în cercurile liberale se bucură analistul economic Florin Cîțu, care, fiind licențiat în macroeconomie aplicată la Grinnell College și Iowa Sate University, a lucrat ca economist al Băncii Naționale a Noii Zeelande.  Cîțu a mai lucrat la Banca Europeană de Investiții (BEI), iar în 2006-2011 a fost angajat la ING ca economist șef și director trezorerie.

Numele acestuia circulă printre propunerile venite ”la cald” după episodul Bogdan Olteanu, însă, deși este un apropiat al unor lideri influenți în PNL, Cîțu s-a dovedit un critic perseverent al politicilor BNR, cu comentarii acide la deciziile luate de aceasta.

Liberalii nu exclud amestecul PSD în nominalizarea la BNR

Toate aceste variante testează deocamdată piața în cadrul PNL și nu numai, dar există și liberali mai sceptici care se tem că social-democrații nu vor respecta algoritmul politic și se vor implica în numirea înlocuitorului lui Olteanu.

“PSD are majoritate în Parlament și nu excludem ipoteza să profite de această majoritate și să impună o persoană susținută tot de acest partid”, au declarat pentru Profit.ro surse din PNL.


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

4 Citiți și judecați voi...

5 Foarte interesante amănunte...