Prognoza meteo, 30 august. Vreme instabilă, cu ploi și descărcări electrice: unde s-a anunțat cod roșu

Pentru vineri, 30 august, meteorologii anunță că vremea va fi instabilă, se vor înregistra ploi și descărcări electrice, însă temperaturile se mențin ridicate pentru această perioadă. Pe litoral vor fi furtuni și ploi torențiale.

Vreme instabilă în România FOTO: Arhiva

Vreme instabilă în România FOTO: Arhiva

Potrivit meteorologilor, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vor fi ploi și descărcări electrice, intensificări ale vântului. Se vor înregistra 29-30 de grade Celsius.

Vreme instabilă va fi și în nordul Moldovei și în Bucovina, unde meteorologii anunță ploi însoțite de tunete, fulgere și vânt intens. Temperaturile vor ajunge până la 32 de grade.

În nord-vestul țării mai vin ceva averse în zona Transilvaniei. Vremea rămâne frumoasă în Maramureș, pe unde se ating 32 de grade. La noapte cerul se degajează peste tot, iar minimele ajung pe la 16-17 grade.

Și în Transilvania vor fi averse locale, cu descărcări electrice, poate și grindină. În vestul provinciei se vor atinge 30 de grade.

În Oltenia o să plouă după orele amiezii. Nu lipsesc descărcările electrice, iar în unele zone sunt și condiții de grindină, maximele ajung la 31-32 de grade.

La munte să plouă aproape toată ziua, vântul o să bată ceva mai tare și s-ar putea să cadă grindină.

Avertizare de Cod roşu pentru judeţul Constanţa

Meteorologii au emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu pentru judeţul Constanţa, fiind vizate 13 localități. Cantităţile de apă vor depăși 30-35 de litri pe metrul pătrat, în zone unde în ultimele ore s-au acumulat deja cantităţi de 50-60 de litri pe metrul pătrat.

Potrivit ANM, este vorba de localităţile Eforie, Techirghiol, Tuzla, Negru Vodă, Topraisar, 23 August, Limanu, Albeşti, Amzacea, Pecineaga, Costineşti, Comana, Mangalia. Avertizarea este valabilă până la ora 9.00.

„Vor fi averse, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 30...35 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50...60 l/mp”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie.

Un cod galben de ploi este emis și pentru județul județul Tulcea, unde vor fi „averse și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic