Prognoză meteo Bucureşti: Vremea se răceşte, va ploua şi maximele nu vor mai trece de 6 grade Celsius

Prognoză meteo Bucureşti: Vremea se răceşte, va ploua şi maximele nu vor mai trece de 6 grade Celsius

Vremea se va răci în Bucureşti, temporar la ploua, iar cerul va fi noros pe parcursul zilelor de luni şi marţi, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, în Capitală, temperatura maximă va fi de 12 - 13 grade (luni), respectiv de doar 5 - 6 grade (marţi).

Minima termică din noaptea de luni spre marţi (29/30 noiembrie) se va încadra între zero şi două grade Celsius, iar cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

ANM a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din nouă judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 - 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului. Astfel, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.

Se vor înregistra rafale în general de 50 - 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 - 100 km/h şi temporar va ninge. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Unde-s şobolanii în timp ce cei săraci luptă şi mor pentru Ucraina? Au fugit în ţări străine cu tot cu bogăţiile furate în Ucraina?”

2 Dovada măcelului din Ucraina / Ultimul a fost produs în 1961! / Da, Rusia chiar a scos de la „naftalină” depășitele tancuri sovietice T-62

3 ULTIMA ORĂ Prima evaluare independentă a pierderilor suferite de ruși în Ucraina!

4 Sunt „carne de tun”? / Soldații din „republicile populare” protestează contra comandanților ruși

5 Ucrainenii l-au ucis pe „comandantul Tik Tok”