Prognoza meteo pentru 3 mai. Ploi însoțite și descărcări electrice în mai multe regiuni

Prognoza meteo pentru 3 mai. Ploi însoțite și descărcări electrice în mai multe regiuni

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile cresc de la o zi la alta, însă, pentru 3 mai, au fost prognozate ploi însoțite de descărcări electrice în unele regiuni.

Prognoza meteo pentru 3 mai FOTO Shutterstock

În cea mai mare parte a țării, vremea o să fie frumoasă. Maximele zilei se vor situa între 14 și 25 de grade Celsius. Cele mai mici valori se vor înregistra pe litoral. Minimele termice se vor încadra între 6 și 11 grade Celsius, iar cel mai frig o să fie în estul Transilvaniei, unde se vor înregistra doar două grade Celsius, potrivit evz.ro .

Cerul va fi variabil și va avea unele înnorări, în special după-amiaza și pe timpul nopții, în regiunile vestice şi sud-vestice, iar ulterior şi în restul teritoriului.

Sunt așteptate ploi, însoțite de descărcări electrice în Oltenia, Muntenia, local în Crişana, Banat, Transilvania, Dobrogea, la munte şi izolat, în Moldova. La noapte, în zonele montane, sunt prognozate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vântul, slab şi moderat, va avea unele intensificări la munte, la altitudini mari, îndeosebi în Carpaţii Meridionali. Dimineața și noaptea este așteptată ceață.

Cum va fi vremea în Capitală

În București, vremea va fi frumoasă , cu temperaturi ușor mai scăzute față de cele specifice acestei perioade, cu maxime de până la 20 de grade Celsius. Valorile minimele ale zilei de miercuri vor fi în jurul valorii de 8 grade Celsius. În prima parte a zilei, cerul va fi variabil , cu unele înnorări. Sunt așteptate și ploi, sub formă de aversă, iar vântul va sufla slab și moderat.

Amintim că Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările meteorologice realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie pentru luna mai (următoarele patru săptămâni) . Estimările pentru săptămâna în curs arată că valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice și local în cele centrale, iar în rest, vor fi, în general, apropiate de cele normale

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA