
Prognoza meteo sâmbătă, 14 iunie. Vreme instabilă: temperaturi între 22 şi 29 de grade, dar şi ploi de scurte
Sâmbătă, 14 iunie, vremea aduce instabilitate atmosferică în mai multe regiuni ale țării, cu ploi de vară, descărcări electrice și temperaturi apropiate de normalul perioadei.
Potrivit prognozei ANM, sâmbătă, 14 iunie, vremea va fi ușor instabilă, cu temperaturi apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil şi, mai ales după-amiaza și seara, în jumătatea estică a țării sunt așteptate înnorări accentuate, ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă pot depăși 15-20 l/mp și există riscul apariției grindinei.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în estul și nord-estul țării, mai ales în timpul averselor, când rafalele pot atinge 45-65 km/h. Astfel de fenomene pot apărea și în alte regiuni, dar pe arii restrânse.
Temperaturile maxime vor fi în general între 22 și 29 de grade, iar cele minime vor coborî local până la 3-5 grade în depresiunile din nord-estul Transilvaniei, în timp ce pe litoral vor fi între 16 și 17 grade. Spre sfârșitul nopții, izolat se va forma ceață. Presiunea atmosferică este în scădere.
Vremea în Capitală
În București, cerul va prezenta înnorări temporare, mai accentuate după-amiaza și seara, când sunt posibile averse, descărcări electrice și intensificări de vânt. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 26-27 de grade, iar minima va fi între 12 și 15 grade. Presiunea atmosferică va scădea.
La munte
La munte, instabilitatea atmosferică va fi prezentă mai ales după-amiaza și seara, în zona Carpaților Orientali și în estul Carpaților Meridionali. Sunt așteptate averse, descărcări electrice, posibile căderi de grindină și cantități de apă între 10 și 15 l/mp, izolat depășind 20 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 45-65 km/h.
Pe litoral
La mare, vremea va fi variabilă și ușor instabilă. După-amiaza sunt posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în timpul ploilor.
Temperaturile maxime vor fi între 22 și 24 de grade, iar minimele între 15 și 17 grade, iar apa mării va avea între 19 și 21 de grade Celsius.
Sursa: adevarul.ro