Prognoza specială pentru București: când încep ninsorile și cât de frig se face în weekend

Prognoza specială pentru București: când încep ninsorile și cât de frig se face în weekend

Vreme rea anunță meteorologii și în Capitală în acest sfârșit de săptămână. Dacă astăzi, maximele ating 15 grade Celsius, sâmbătă valorile termice scad accentuat. Va ploua abundent, iar în cursul nopții precipitațiile se vor transforma în ninsoare.

Va ninge și în Capitală FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

PROGNOZĂ SPECIALĂ BUCUREȘTI PENTRU INTERVALUL 24.11.2023 ORA 10:00 - 26.11.2023 ORA 18:00

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 24.11.2023 ORA 10:00 - 25.11.2023 ORA 08:00

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vineri, 24 noiembrie, vremea se va încălzi față de ziua precedentă și va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Cerul va fi variabil la începutul zilei, apoi se va înnora treptat, iar din orele serii temporar va ploua - moderat cantitativ (se vor acumula până la 10...15l/mp). Vântul va sufla moderat ziua cu viteze de 35...45 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 25.11.2023 ORA 08:00 - 26.11.2023 ORA 08:00

Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit și pe tot parcursul intervalului vor fi precipitații, sub formă de ploaie, iar noaptea și lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă însemnate, ce vor depăși 20...25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 45...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 26.11.2023 ORA 08:00 - 26.11.2023 ORA 18:00

Vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitații slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade.

Meteorologii vor actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat