
Proiectul secret nazist care ne-a schimbat viețile. Geniul care a contribuit decisiv la evoluția domeniul IT
Primul calculator din lume a fost creat în cadrul unui proiect secret nazist. Se numea Z3 iar inventatorul acestuia, Konrand Zuse, l-a conceput singur, fără să fie influențat de niciun matematician sau fizician din altă parte a lumii. Tot Zuse a făcut și primul calculator cu scop comercial.
IT sau Tehnologia Informației și Comunicării este un domeniu esențial în anul 2025. Computerele, gadgeturile de toate felurile folosesc aplicații și programe care ne fac viața mai ușoară. De la reglarea automată a căldurii în locuință și până la jocuri ultra-performante, tehnologia informatică este peste tot în jurul nostru. Puțini știu că prima mașină de calcul programabilă din lume, primul computer electromecanic operațional, a fost de fapt un proiect secret nazist . A fost realizat de inginerul și inventatorul german Konrad Zuse, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Se numea Z3 și era capabil de operațiuni uimitoare pentru acele vremuri. În plus, tot Zuse a inventat și primul computer comercial din lume.
Primii pași către o nouă industrie care va schimba lumea
Întreaga povestea a primului computer funcțional din lume începe în anul 1935. Konrad Zuse, un tânăr inginer, născut în Berlin în anul 1910, se lupta cu o meserie extrem de plictisitoare. Mai precis, era inginer la fabrica de avioane Henschel, de lângă Berlin. Pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu se vedea obligat să facă, manual, numeroase calcule. O rutină înfiorătoare pentru un tânăr de 25 de ani.
Așa că Zuse, cu talentul său înăscut de inventator, dar și cu priceperea sa în domeniul fizicii și matematicii, a început să se gândească la realizarea unui aparat care să facă toate calculele în mod automat. Toate invențiile erau experimentate în apartamentul părinților săi de pe Methfesselstraße numărul 10, Berlin. În anul 1936, Zeuse a inventat prima mașină de calcul programabilă, numită Z1. Practic, era un calculator mecanic cu unitate binară în virgulă mobilă (sistem folosit pentru reprezentarea numerelor raționale ca șiruri de biți). Acest aparat, care ocupa destul spațiu, își citea instrucțiunile de pe un film de 35 de milimetri perforat. Z1 conținea peste 30.000 de piese metalice și nu a funcționat niciodată corect, din cauza impreciziei unor componente metalice.
În anul 1939, Zuse a fost chemat de naziști în armată. Cum luptele în câmp deschis, avioanele sau tancurile nu se potriveau cu aptitudinile sale, Zuse a fost trimis să servească cel de-Al Treilea Reich în zona invențiilor militare. Așa a reușit să primească fonduri pentru a îmbunătăți Z1. În anul 1939, a luat naștere Z2, o versiune revizuită a lui Z1, cu relee telefonice. Spre deosebire de Z1, noul prototip funcționa corect.
Primul calculator din lume, un proiect nazist secret
Din cauza războiului, Zuse era complet izolat din punct de vedere științitific. Nu putea lua legătura cu colegi sau omologi din alte state. Chiar și în aceste condiții, bazându-se pe cunoștințele sale, dar și pe o capacitate extraordinară de a inova, inginerul neamț a reușit un lucru incredibil: primul calculator electromecanic complet funcțional din istorie.
Se numea Z3 iar proiectul a fost parțial finanțat de statul german. Era un proiect secret nazist. Pentru a primi mai ușor finanțare pentru calculatoarele sale, Zuse și-a înființat compania Zuse Apparatebau, supravegheată și sprijnită de Guvernul german. Z3 era un calculator, tot în virgulă mobilă, binar, pe 22 de biți. Putea fi programat prin bucle iar memoria sa și unitatea de calcul se bazau pe releele telefonice. Noul aparat al lui Zuse nu era bazată pe salturi condiționate. Cu toate acestea, Z3 era un calcuator Turing complet (mecanisme elementare de prelucrare a simbolurilor care pot fi adaptate pentru a simula logica oricărui calculator).
Modelul Z3 era capabil să facă automat multe operațiuni matematice, dar și să efectueze calcule în zona aerodinamicii. De altfel, acesta era și motivul pentru care Zuse a fost sponsorizat de Guvernul german, acela de a reuși să facă aplicații necesare în industria aviatică.
„Z3, un computer al începuturilor a fost construit de inginerul german Konrad Zuse. Acesta a lucrat într-o izolare științifică completă. Pentru realizarea lui Z 3 a folosit 2300 de relee, în virgulă mobilă, cu sisteme binare, pe 22 de biți. Z 3 a fost utilizat pentru calcule în domeniul aerodinamic, dar a fost distrus în timpul unui raid aerian asupra Berlinului în anul 1943. Zuse a suprevizat reconstrucția aparatului Z 3 în anul 1960, care se află în momentul de față expus la Deutsches Museum în Munchen”, arată specialiștii de la Computer History Organization.
Primul computer comercial din lume, funcționabil
După terminarea războiului, Konrad Zuse și-a reluat activitatea științifică. Nu a fost membru al Partidului Nazist și nu a fost implicat în politică, chiar dacă a fost finanțat în câteva proiecte de Guvernul german, în timpul războiului. În anul 1949, Zuse s-a reapucat de calculatoare. A creat modelul Z4, o îmbunătățire majoră a lui Z3. Era tot un calculator bazat pe relee și a atras atenția matematicianului Eduard Stiefel de la Institutul Federal Elevețian de Tehnologie din Zurich. La 8 noiembrie 1949, Zuse a înființat Zuse KG și a reușit să vândă primul Z4 către ETH Zurich.
Acest model s-a dovedit extrem de fiabil iar popularitatea lui Konrad Zuse și a companiei sale a crescut considerabil. Z4 era singurul calculator funcțional, la acea vreme, în Europa Continentală. În plus, era singurul calculator din lume care a funcționat corect. Primul vândut a fost un BINAC, dar care nu a funcționat niciodată corect. Firma lui Zuse a construit până în 1967 nu mai puțin de 251 de calculatoare, inclusiv variante îmbunătățite care au ajuns până la modelul Z43.
În 1967, firma Zuse KG a fost vândută companiei Siemens. Konrad Zuse a fost un adevărat deschizător de drumuri în domeniul IT, fiind și creatorul limbajului de programare de nivel înalt numit Plankalkül, elaborat încă din 1948. „Prima tentativă de a gândi un limbaj algoritmic a fost efectuată în 1948 de Konrad Zuse. Notația sa era una destul de generală, dar propunerea sa nu a beneficiat de considerația pe care o merita”, preciza specialistul în limbaje de programare Heinz Rutishauser. Calculatorarele lui Zuse s-au remarcat în domeniul tehnic, Z11 fiind utilizat în industria optică iar Z22 folosind memorii pe bază de dispozitive magnetice.
Pionierat și în domeniul aeronauticii militare
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Guvernul Nazist l-a finanțat pe Konrad Zuse și pentru un proiect militar important. Prin Aerodynamische Versuchsanstalt (Institutul de Cercetări în Aerodinamică), Zuse a fost plătit să construiască mașinile de calcul S1 și S2 pentru calculul corecțiilor aerodinamice ale aripilor folosite la bombele zburătoare controlate prin radio. Mașinile lui Zuse au contribuit la apariția rachetelor ghidate Henschel Werke, înaintașele rachetelor de croazieră moderne. Specialiștii spun că modul de realizare al circuitelor pentru calculatorul S1 a fost predecesorul circuitelor calculatoarelor de mai târziu.
Sursa: adevarul.ro