Proiectul unui telescop gigantic, amânat din cauza protestelor localnicilor din Hawaii

Proiectul unui telescop gigantic, amânat din cauza protestelor localnicilor din Hawaii

Telescopul TMT, a cărui construcţie este blocată de peste două luni de opozanţii acestui proiect, ar putea deveni cel mai mare dispozitiv optic de acest tip din emisfera nordică, fiind conceput pentru a permite astronomilor să descopere exoplanete şi să descifreze misterele ce înconjoară primele momente din viaţa Universului, informează AFP.

TMT reprezintă o abreviere pentru "Thirty Meter Telescope", o denumire care face trimitere la diametrul oglinzii sale uriaşe (30 de metri), de trei ori mai mare decât cele ale marilor telescoape optice aflate în prezent în stare de funcţionare.

O astfel de suprafaţă nu poate fi realizată dintr-o singură bucată: ea va fi compusă dintr-un mozaic de 492 de "segmente" ajustate cu minuţiozitate, a căror suprafaţă totală este de 655 de metri pătraţi.

TMT va avea o rezoluţie a imaginilor de 12 ori mai fină decât aceea a celebrului telescop spaţial Hubble, cu un spectru de observaţie cuprins între ultraviolet şi infraroşu cu lungime de undă medie.

"TMT va putea să obţină pentru prima dată imagini ale unor exoplanete asemănătoare cu Terra şi care orbitează în jurul altor stele, să studieze compoziţia atmosferelor lor", a explicat astronomul francez Christophe Dumas, coordonatorul proiectului.

Telescopul va servi şi pentru "a studia Universul atunci când acesta avea doar câteva sute de milioane de ani şi abia începea să lase lumina să circule în mod liber", a continuat acelaşi specialist.

Potrivit teoriei susţinute de majoritatea comunităţii ştiinţifice, Universul, aşa cum este el cunoscut în zilele noastre, a fost creat în urmă cu 13,8 milarde de ani, în momentul producerii unei explozii primordiale - Big Bang.

"TMT ar putea să studieze primele stele şi primele galaxii, să aducă elemente fundamentele în studiul materiei negre" sau chiar să monitorizeze "găurile negre uriaşe aflate în centrele unor galaxii îndepărtate, cu o precizie care nu este astăzi posibilă decât pentru studiile ce vizează galaxia noastră", a dezvăluit cercetătorul francez.

Proiectul TMT reprezintă un parteneriat internaţional între mai multe universităţi californiene, Canada, Japonia, India şi China. Guvernul federal american este pe cale să participe la rândul său la finanţarea acestui telescop prin intermediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţe.

Cu un cost estimat la 1,4 miliarde de dolari, TMT ar trebui să devină operaţional în 2027.

În emisfera sudică, un consorţiu european lucrează în deşertul chilian la amenajarea unui telescop cu diametrul de 39 de metri, denumit ELT (Extremely Large Telescope), care ar trebui să fie finalizat în 2025.

Însă proiectul TMT este afectat de protestele localnicilor din Hawaii. Nemulţumirea lor a devenit tot mai mare pe pantele muntelui Maunakea, vulcanul stins care domină insula. De la jumătatea lunii iulie, mai multe sute de manifestanţi, în principal rezidenţi polinezieni, blochează şantierul pe care ar trebui să fie construit telescopul TMT.

Unii dintre opozanţi vorbesc despre caracterul "sacru" pe care acest munte îl are în religia şi cultura hawaiiană. Alţii evocă ameninţări la adresa mediului şi chiar o negare a suveranităţii populaţiilor autohtone.

Manifestanţii au beneficiat de sprijinul şi de vizitele unor staruri de cinema, precum Jason Momoa şi Dwayne Johnson.

Şantierul nici măcar nu a început, iar timpul presează, după ani de negocieri şi de procese în instanţă, au deplâns coordonatorii acestui proiect internaţional.

Uriaşul telescop ar putea fi construit, bineînţeles, în altă parte a lumii. După o primă serie de recursuri la Tribunalul din acest arhipelag în 2015, o soluţie de avarie a fost oficial identificată: La Palma, în Insulele Canare.

Însă Maunakea este "cel mai bun sit din emisfera nordică". "Acest aspect ţine de altitudinea sa ridicată (4.207 metri)" şi de condiţii atmosferice foarte stabile, care oferă un procentaj de nopţi senine "de aproximativ 70%", a subliniat Christophe Dumas.

Aceste calităţi explică foarte bine motivul pentru care 13 telescoape se află deja pe pantele vulcanului hawaiian, permiţând în fiecare an noi descoperiri astronomice importante şi publicarea unui număr impresionant de studii ştiinţifice.

Un telescop în plus, fie el chiar unul uriaş, ar fi chiar atât de greu de acceptat de opozanţii proiectului TMT?

"Am discutat cu liderii opozanţilor. Şi ei au insistat asupra faptului că TMT nu doar că este prea mare, ci este, de asemenea, cu unul prea mult", a explicat Greg Chun, administratorul regiunii Maunakea în numele Universităţii Hawaii, care coadministrează acest teritoriu în colaborare cu statul american.

Citaţi de Greg Chun, opozanţii, care s-au autointitulat "protectori" ai vulcanului Maunakea, afirmă: "Am împărţit muntele suficient de mult timp, acum ajunge!".

În 1960, un tsunami deosebit de puternic a devastat comunităţile stabilite la poalele vulcanului, iar autorităţile locale au dorit să instaleze în zonă observatoare astronomice pentru a relansa economia, ignorând adeseori reticenţele populaţiei locale.

Următoarele săptămâni vor fi critice

Odată cu proiectul TMT de astăzi, "comunitatea are impresia că nu este niciodată ascultată, niciodată luată în considerare", a dezvăluit Greg Chun.

După părerea mai multor observatori, proiectul cristalizează într-adevăr resentimente ce datează încă din epoca înlăturării de la putere a monarhiei hawaiiene, cu sprijinul Statelor Unite, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Jonathan Osorio, specialist în religia şi cultura hawaiiană, el însuşi un opozant al proiectului, insistă asupra importanţei pe care acel sit o are pentru localnici. Însă "cea mai mare problemă cu TMT este aceea că în urmă cu peste un deceniu, anumite instituţii ale statului au decis că telescopul trebuia neapărat să fie construit, fără să ţină cont de orice formă de opoziţie", a declarat profesorul Osorio, decanul Universităţii Hawaii, pentru mass-media locale.

"TMT este folosit ca un instrument mediatic şi de presiune de către autorităţile din Hawaii, pentru a cere mai multă autodeterminare politică pentru poporul hawaiian", a spus Christophe Dumas, contestând afirmaţiile profesorului Osorio.

"Cultura şi ştiinţa pot continua să coexiste într-o manieră paşnică" pe muntele Maunakea, a adăugat coordonatorul proiectului, asigurând că totul a fost conceput pentru a satisface şi cererile opozanţilor, care ar reprezenta "o parte minoritară a populaţiei din Hawaii".

"Situl nu se află în vârful muntelui şi nu va fi vizibil decât din 14% din locurile de pe insulă", nu conţine "niciun artefact arheologic sau care să poată fi asociat unor practici religioase", iar toate lichidele şi apele reziduale vor fi recuperate şi reciclate în afara sitului, a adăugat Christophe Dumas.

Autorităţile locale au demarat o procedură de mediere, însă "proiectul nu poate să mai aştepte prea mult timp", iar "săptămânile următoare vor fi critice" pentru afla dacă telescopul va fi în cele din urmă construit în Hawaii sau în Insulele Canare, a precizat expertul francez. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”