Propaganda Kremlinului, în plină ofensivă după rebeliunea Wagner: Ce spune șeful Dumei de Stat

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că mulţi dintre mercenarii Wagner, companie militară privată care s-a revoltat la sfârşitul săptămânii trecute împotriva conducerii militare de la Moscova, vor continua să servească Rusia.

Viaceslav Volodin FOTO EPA-EFE

Viaceslav Volodin FOTO EPA-EFE

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, le-a propus membrilor Wagner care vor să lupte pentru Rusia să „îşi continue serviciul cu arma în mână”, a scris duminică Volodin pe contul său de Telegram.

„Din câte ştiu, mulţi dintre ei au acceptat”, a adăugat președintele camerei inferioare a Parlamentului rus, citat de EFE și Agerpres .

Volodin a ținut totodată să-și arate loialitatea față de Putin, susținând că liderul de la Kremlin a „ieșit din această situaţie extrem de dificilă (răzmerița Wagner, n. red.) cu poziţiile mai întărite, atât în ţară, cât şi în lume”.

„Dacă în 1917 şi în 1991 în fruntea statului s-ar fi aflat oameni ca Putin, nu ar fi avut loc o revoluţie şi nici Uniunea Sovietică nu s-ar fi dezintegrat”, a conchis șeful Dumei de Stat.

Mercenarii Wagner ar fi oprit rebeliunea în urma unei medieri prin care dictatorul belarus Aleksandr Lukașenko și-a asumat găzduirea șefului lor, Evgheni Prigojin, aflat de mai mult timp în conflict cu conducerea militară de la Moscova.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă