Proprietate de 880.000 de dolari din România, prezentată în New York Times

Proprietate de 880.000 de dolari din România, prezentată în New York Times

Prestigiosul cotidian american The New York Times prezintă o proprietate „neobișnuită”, aflată la marginea unei păduri dintr-un sat clujean, scoasă la vânzare pentru 880.000 de dolari. Articolul, publicat pe 1 august, descrie și viața rurală autentică și splendoarea naturală pe care potențialii cumpărători o vor întâlni în Transilvania, scrie Hotnews .

Proprietatea se află în Mănăstireni, în inima regiunii istorice Transilvania, pe malul râului Căpuș și are 540 de metri pătrați.

Înconjurată de „dealuri domoale”, proprietarea are o zonă mare cu iarbă, alei pietruite, o sală de mese acoperită în aer liber și un cuptor pe lemne.

„Această proprietate neobișnuită, aflată la marginea unei păduri, are o atmosferă boemă ce ar putea atrage artiștii. Grajdul mare al proprietății a făcut parte dintr-un sit ecvestru construit în 1960 și este acum o locuință, după o transformare care a început în 2021. Ferma principală este folosită ca atelier de creație. O a treia clădire servește drept casă pentru oaspeți. În total, există patru dormitoare și trei băi”, scriu jurnaliștii americani.

În continuare, jurnaliștii laudă frumusețile satului transilvănean care găzduiește proprietarea.

„Casele au acoperișuri înclinate, roșii și maro, proiectate să reziste zăpezilor de iarnă și ploilor de vară. Mănăstireni se află la aproximativ o oră de mers cu mașina la vest de Cluj-Napoca, cel mai mare oraș din Transilvania și al doilea oraș ca mărime din România, unde urmele zidurilor romane coexistă cu clădiri gotice, baroce și Art Nouveau restaurate”, remarcă New York Times.

Ce oferă proprietarea

Reședința principală a proprietății, împreună cu atelierul, se întinde pe aproximativ 437 metri pătrați și ocupă două clădiri conectate printr-o alee fără pavaj.

Casa principală cu două etaje, care a fost inițial grajd, îmbină „o construcție rustică, industrială, cu un decor și dotări contemporane”, mai scrie New York Times.

„Bucătăria este deschisă și are blaturi din lemn masiv, iar livingul are o sobă pe lemne și tavane înalte. Un dormitor cu baie proprie, dotat cu cadă și duș, cu pereți din piatră, se află lângă living. La etaj, se află un spațiu semiprivat de birou și un dormitor, deschise către nivelul inferior. Atelierul, aflat în fosta fermă, poate fi folosit ca studio sau spațiu creativ și ar putea fi transformat într-o reședință cu cinci dormitoare”, se mai arată în descrierea proprietății făcută de New York Times.

Casa de oaspeți, de aproximativ 102 metri pătrați, are o sobă pe lemne situată între un living și o zonă de luat masa în formă de L. Are un dormitor și o baie, precum și uși tradiționale din lemn vopsite și textile brodate.


Citește și:

populare
astăzi

1 Reacția lui Bendeac după vizita lui Georgescu la Broșteni. „Cum să nu-l iubești pe acest om demn? Iată-l! Murdar, la munca de jos, ostenit, cu o icoan…

2 VIDEO Explozia asta a avut loc în Ro!

3 ALERTĂ Documente secrete ale Rusiei arată cum Ungaria a devenit poarta de intrare a Moscovei în NATO. Budapesta a ocolit sancțiunile pentru a întrețin…

4 „Cum să fie, doamna Costache, mică pensia de 2.200 de euro pe lună a magistraților”

5 BREAKING Clădirea în care funcționează Apele Române în schimbul a 54.000 de euro lunar aparține unui offshore din Cipru și unui cetățean israelian năs…