Protest în Piața Victoriei! Artiștii cheamă românii în stradă!

Protest în Piața Victoriei! Artiștii cheamă românii în stradă!

Protest în Piața Victoriei! Artiștii cheamă românii în stradă! Actorul Adrian Loghin a initiat un protest dupa ce Guvernul si autoritatile locale au taiat masiv fondurile alocate institutiilor de cultura.

Situatia este una critica: teatrele au concediat in masa angajati care oricum nu mai erau platiti de luni bune, operele din tara au anuntat ca nu vor putea sustine spectacolele stagiunii de toamna, angajatii Academiei Romane intra fortat in concediu si li se taie salariile.

In aceste conditii de "cod rosu", actorul Adrian Loghin cere cetatenilor sa iasa alaturi de artisti in strada la un protest ce va avea loc duminica, 30 iunie, incepand cu ora 18:00, in Piata Victoriei din Capitala.

Apelul sau a fost imbratisat si preluat de numerosi alti artisti, inclusiv de Oana Pelea. "DA! Voi fi acolo. Sunt chiar curioasa cati vom fi prezenti", a scris pe Facebook actrita.

Apelul la Im-protest: Sa ne ridicam impreuna!

"Im-protest! iesim in piata Victoriei sa protestam inopinat, improvizat imperturbati de caldura sau oboseala. E momentul ca toti, artisti si persoane angajate in mediul cultural din Bucuresti si nu numai, sa ne strangem intr-un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediati ca umare a taierilor bugetului si a intarzierii subventiilor din partea Primariei municipiului Bucuresti.

Situatia este deosebit de dezastruoasa, cu totii o resimtim direct: onoarii intarziate luni de ziile, proiecte anulate, spectacole tot mai putine, o totala lipsa de siguranta din orice punct de vedere. Foarte curand vom fi trasi raspundere in legatura cu contributiile sociale datorate la stat iar noi nu suntem platiti pentru munca depusa anul acesta.

Va rog ajutati-ma sa distribuim masiv, sa ne mobilizam si sa ne ridicam impreuna, pentru ca uniti putem sa aratam primarilor, ministrilor si premierului Romaniei ca suntem un numar ENORM de persoane afectate si ne cerem dreptul la demnitate. Ne cerem dreptul la remunerarea muncii depuse si de a avea un loc de in institutiile pentru care ne-am specializat!", este chemarea lui Adrian Loghin, potrivit paginii de Facebook a evenimentului.

El ii indeamna si pe artistii din alte orase sa organizeze actiuni similare si ii roaga pe cetateni sa ii sustina.

Guvernul si Firea taie in carne vie in Cultura

Regizorul Radu Afrim a anuntat ca miercuri 50 de angajati de la Teatrul National Bucuresti au fost dati afara, fapt ce pune sub semnul intrebarii functionarea institutiei de acum inainte.

Despre situatia critica din cultura a semnalat joi si senatorul USR Dan Lungu, membru in Comisia pentru Cultura.

"Reducerile bugetare uriase impuse de Ministerul Finantelor Publice institutiilor de cultura aflate in subordinea Ministerului Culturii si Identitatii Nationale au consecinte din ce in ce mai grave. In scurt timp, acestea vor aduce Romania in pragul unui colaps cultural nemaiintalnit in ultimii ani", a avertizat Lungu, care prezinta si cateva dintre efectele taierilor bugetare.

Astfel, la inceputul lunii, managerul Operei Nationale din Iasi, Beatrice Rancea, declara ca institutia risca sa nu-si mai poata sustine spectacolele de la inceputul stagiunii viitoare din lipsa de fonduri. Si Opera din Cluj a anuntat ca nu mai are bani sa isi plateasca angajatii.

Saptamana aceasta, Lacramioara Stratulat, directoarea Complexului National Muzeal "Moldova" din Iasi, institutie in subordinea careia se afla Palatul Culturii, dar si alte 9 muzee, a anuntat ca din cauza taierilor bugetare nu vor mai reusi sa plateasca salariile celor 157 de angajati pe care complexul ii are.

Pe lista institutiilor culturale in prag de colaps financiar s-a alaturat recent si Academia Romana, care nu mai are bani de salarii si a anuntat toate institutele, centrele si filialele aflate in subordine ca se impun masuri precum concedieri, trimiterea in concediu fara plata, pensionarea fortata si suspendarea oricarei promovari.

Probleme grave sunt si la Teatrul Evreiesc de Stat. Maia Morgenstern a anuntat ca Primaria Capitalei i-a transmis ca trebuie sa propuna urgent un plan prin care sa reduca bugetul teatrului cu 500.000 de lei, altfel institutia condusa de Gabriela Firea va taia la intamplare jumatatea de milion.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”