Proteste de amploare ale angajaților din Portugalia. Ce au scandat manifestanții

Proteste de amploare au avut loc, sâmbătă, în capitala Portugaliei. Mii de angajați, atât din sectorul public, cât și privat, au ieșit în stradă pentru a-și scanda nemulțumirile.

Protest la Lisabona FOTO Twitter

Protest la Lisabona FOTO Twitter

Nivelul de trai pare să fi devenit unul foarte scăzut, în Portugalia, odată cu inflația. Costul vieții a devenit aproape insuportabil pentru foarte mulți oameni, care abia se mai ajung cu banii de la o lună la alta.

În stradă, pentru o viață mai bună

La Lisabona, mii de cetățeni, veniți din toată țara s-au adunat în stradă pentru a le cere guvernanților majorarea salariilor, dar şi luarea de alte măsuri suplimentare, pentru a-i ajuta să facă față creşterii costului vieţii, relatează AFP.

Costul vieţii devine insuportabil, au strigat oamenii.

Este inacceptabil să sărăcim muncind, a fost un alt slogan al manifestanților, care au defilat pe principalul bulevard al capitalei portugheze.

Protestele, urmare a unor greve generale

Manifestaţia organizată la apelul Confederaţiei generale a lucrătorilor portughezi (CGTP) a avut loc a doua zi după o grevă naţională a funcţionarilor publici care au cerut creşterea salariilor. Au fost afectate colectarea deşeurilor, şcolile şi spitalele.

CGTP, principala confederaţie sindicală portugheză, cere de asemenea controlul preţurilor bunurilor de bază, ajutoare pentru a compensa creşterea chiriilor şi a ratelor la creditele imobiliare, precum şi măsuri împotriva nesiguranţei materiale.

Manifestanții au defilat pe principalul bulevard al capitalei portugheze FOTO Twitter

Manifestanții au defilat pe principalul bulevard al capitalei portugheze FOTO Twitter

Cerem creşterea salariilor, dar o creştere reală, superioară inflaţiei, care să permită regăsirea şi întărirea puterii de cumpărare a familiilor, a declarat în finalul manifestaţiei secretara generală a sindicatului, Isabel Camarinha.

Vrem creşteri salariale de cel puţin 10% şi în niciun caz sub 100 de euro, pentru toţi salariaţii, a precizat ea.

Rata inflaţiei a atins în 2022 nivelul istoric de 7,8% anual în Portugalia, cel mai ridicat din ultimele trei decenii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...

2 Adevărata misiune a lui Bolojan? / Aderarea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru la PNL stârnește critici și îngrijorări

3 Elena Lasconi, avertisment ferm pentru Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României”

4 „Echipa de securici, șmecheri, plagiatori și oameni cu o grămadă de contracte cu statul care s-a aliniat în spatele lui Bolojan”

5 Rusia / un pluton de asalt, aproape anihilat în 10 zile; un canal pro-Kremlin descrie „orașul morților”