Proteste în SUA în urma difuzării unui videoclip în care poliţiştii împuşcă un bărbat de culoare de 60 de ori VIDEO

Proteste în SUA în urma difuzării unui videoclip în care poliţiştii împuşcă un bărbat de culoare de 60 de ori VIDEO

În timp ce autorităţile au făcut apel la calm, o mulţime de protestatari s-au îndreptat spre primăria oraşului cu pancarte pe care era scris ”Dreptate pentru Jayland”.

Jayland Walker, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis pe 27 iunie în timp ce fugea de poliţie pe jos. Anterior, a avut loc o urmărire cu maşina în urma unei tentative de arestare pentru o infracţiune rutieră.

Un filmuleţ cu imagini foarte violente publicat de poliţişti, duminică, îl arată pe tânăr în timp ce este răpus de gloanţe. Asociaţiile pentru drepturile oamenilor de culoare au cerut duminică o a patra zi de proteste în Akron, oraş cu 190.000 de locuitori, lângă Cleveland. Demonstraţiile au fost paşnice, cu excepţia unui moment tensionat când protestatarii s-au apropiat de un cordon de poliţie şi au strigat la ei.

Pentru preşedintele organizaţiei americane pentru apărarea drepturilor civile NAACP, Derrick Johnson, acest incident reprezintă o ”crimă”.

”Acest bărbat de culoare a fost ucis (...) din cauza unei posibile infracţiuni rutiere. Acest lucru nu se întâmplă în rândul populaţiei albe din Statele Unite”, a spus el.

După prima manifestaţie, o mulţime paşnică a rămas în stradă pentru a protesta la lăsarea nopţii. Însă, în cursul nopţii au avut loc câteva incidente violente. Manifestanţii au ars coşuri de gunoi şi au spart geamurile utilajelor grele, precum plugurile de zăpadă, care fuseseră amplasate în jurul secţiei de poliţie pentru protecţie. Poliţiştii îmbrăcaţi în echipament speciale au fost desfăşuraţi la faţa locului şi au tras cu gaze lacrimogene pentru a respinge mulţimea.

Autorităţile din Akron au publicat două videoclipuri duminică. Unul reprezintă o compilaţie de videoclipuri şi capturi de ecran surprinse de camerele poliţiei, împreună cu un comentariu.

Al doilea este o înregistrare completă a urmăririi şi a împuşcării, surprinsă tot de o cameră a poliţiei. Comentariul susţine că Walker nu a oprit maşina şi a plecat, poliţia a început o urmărire, iar mulţi ofiţeri au susţinut că s-a tras un foc din vehiculul lui Walker.

După câteva minute de urmărire, Walker a coborât din maşină şi a fugit. Poliţia a încercat apoi în zadar să îl calmeze cu pistoale cu electroşocuri.

Câţiva dintre poliţişti l-au urmat până la o parcare. Imaginile sunt prea neclare pentru a înţelege ce s-a întâmplat în continuare, dar poliţia a precizat într-o declaraţie că tânărul de 25 de ani s-a comportat într-un mod care a stârnit temeri de o ”ameninţare mortală”. Toţi poliţiştii prezenţi au deschis focul, trăgând numeroase gloanţe. Walker a fost declarat mort la faţa locului.

„Mulţi vor dori să-şi transmită nemulţumirile în public şi susţin pe deplin dreptul locuitorilor noştri la adunare paşnică. Dar sper că oamenii vor fi de acord că violenţa şi distrugerea nu sunt soluţia”, a a declarat primarul oraşului, Dan Horrigan, spunând că are inima zdrobită.

„De asemenea, primarul a anunţat deschiderea unei anchete independente.

Sunt avocat de 22 de ani şi nu am văzut niciodată ce se vede în videoclip”, a declarat Bobby DiCello, avocatul familiei victimei, pentru The New York Times.

Potrivit şefului poliţiei, Steve Mylett, raportul unui medic legist enumeră 60 de răni pe corpul lui Jayland Walker.

DiCello dă asigurări că bărbatul a fost lovit de 60 de gloanţe.

Cei opt poliţişti implicaţi în decesul tânărului au fost suspendaţi administrativ cu plată până la încheierea anchetei judecătoreşti.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Rușii sunt „crăcănați”! / Exploziile de dimineață din Crimeea ar putea avea o importanță strategică majoră

2 ULTIMA ORĂ Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei din Belarus. Imaginile surprinse din satelit de pe aerodromul Zyabrivka

3 VIDEO Priviți, noi explozii în Crimeea!

4 „Mi-au măcelărit familia. Istoria se repetă pentru ultima oară”

5 BREAKING Ucrainenii au lovit o nouă bază aeriană rusească în Crimeea! / Ce avioane ar avea Rusia pe aerodrom