Protestul Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa" din Piața Victoriei a început

Protestul Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa" din Piața Victoriei a început

Câteva mii de reprezentanți ai sindicatelor din mai multe domenii de activitate protestează, miercuri, în Piața Victoriei din Capitală, în fața Guvernului, nemulțumiți, printre altele, de măsura autorităților de a transfera contribuțiile de asigurări din sarcina angajatorului în cea a angajatului.

Potrivit organizatorilor, Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", la miting sunt așteptați să participe în intervalul 11:00 — 16:00, un număr de 10.000 de protestatari. Acțiunea de protest are avizul comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice constituită la nivelul Primăriei Municipiului București.

La ora 11:00, în Piața Victoriei era prezenți în jur de 3.500 de persoane. Acestea scandau și afișau bannere pe care scria: "Nu sporurilor de 1%", "Nu eliminării tichetelor de masă", "Faceți din sănătate o prioritate" sau "Dreptul de a negocia nu se negociază".

Pe lista revendicărilor Cartel Alfa se află oprirea transferului taxelor sociale ale angajatorului către angajat și deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la propunerea comună de modificare a Legii 62/2011 a celor cinci confederații sindicale înaintată guvernului.

De asemenea, nemulțumirile membrilor confederației vizează și Legea salarizării în sistemul public și Legea dialogului social.

"Sigur că avem nemulțumiri cu privire la Legea 153/2017, legea salarizării din sistemul public, precum și la Legea 62/2011, legea dialogului social. Cu privire la salarizare este clar că prin acest transfer de contribuții vor fi neutralizate acele creșteri sau majorări de 25% la brut. În net, ele vor fi neutralizate, nu va fi niciun fel de majorare. Practic, militarii, polițiștii, nu vor fi beneficiari ai acestei legi", a afirmat, marți, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă.

În acest sens, Iulică Măntescu, președintele al Federației Mecanicilor de Locomotivă, a subliniat că circa 60% dintre salariații pe care îi reprezintă sunt încadrați cu salariul minim pe economie.

"Mesajul nostru este că trebuie schimbată legea 62, din mai multe motive, anume pentru a da dreptul la negocieri colective, nu așa cum se mimează de mai bine de 10 ani. Trebuie să iasă Guvernul României cu o ierarhizare și în sectorul privat, pentru că este inadmisibil să nu se țină cont de responsabilitatea funcției și răspunderea pe care o are fiecare salariat care face parte din siguranța circulației. Nu putem să ținem un mecanic de locomotivă și să îl plătim în zona salariului minim pe economie, 60% dintre salariații pe care îi reprezentăm fiind încadrați cu salariul minim pe economie", a spus Măntescu.

Despre salarii a vorbit și vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, care a precizat că aproape toți angajații din domeniul sănătății vor avea venituri reduse.

"Pe fond sunt probleme majore în sistemul de sănătate, nu doar că nivelul salarial ar rămâne același, ci că pentru 99% dintre salariați venitul salarial net va scădea și am să exemplific: toți salariații care câștigă astăzi un venit net de până în 6.300 de lei și beneficiază în același timp de tichete de masă, o creștere venitului net, de 4%, atât cât rămâne din cei 25%, odată cu transferul contribuțiilor, presupune 240 de lei, aceasta este creșterea. Or ei primesc tichete de masă, la momentul actual și la momentul lunii decembrie 2017, în valoare de 252 de lei, deci prin acest transfer și prin eliminarea tichetelor de masă, 99% dintre salariații din sistemul de sănătate vor pierde salarial", a precizat Predica.

Ioana Stoica, președintele Federației Sindicatelor din Servicii Comunitare și Utilități Publice, a semnalat în cadrul conferinței că s-a ajuns în situația în care un muncitor necalificat va primi același salariu ca un sudor.

"Faptul că s-a majorat salariul minime a făcut ca 70% dintre salariați să aibă aceleași salarii. Deci nu contează că e necalificat, el are un salariu ca un muncitor calificat, de categoria a II-a, a III-a. Un meseriaș, un sudor, de exemplu, trebuie să știe să sudeze după 3 ani de școală profesională. Acum vine ordonanța care mărește salariul și ajunge necalificatul cu un salariu de sudor, ceea ce nu este corect", a spus Stoica.

La evenimentul din Piața Victoriei sunt așteptați și peste 3.000 de membri ai Federației 'Solidaritatea Sanitară', au anunțat reprezentanții organizației, într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, imediat după miting Federația va organiza Marșul pentru sănătate, pe traseul Piața Victoriei — Ministerul Muncii — Ministerul Sănătății. "Aceste forme de protest, desfășurate pentru susținerea revendicărilor acestei organizații, sunt ultimele dinainte grevei din sănătate", precizează sindicaliștii.

Motivul protestelor demarate de către Federația 'Solidaritatea Sanitară' îl constituie nemulțumirea membrilor de sindicat și a tuturor salariaților față de scăderea veniturilor prin aplicarea legii 153/2017 și prin intenția Guvernului de a crește impozitarea salariului de bază.

Printre revendicări se mai află: renunțarea la creșterea impozitării salariului de bază (realizată prin introducerea contribuțiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului) care determină o scădere medie a veniturilor cu 22%; renunțarea la eliminarea de facto a sporurilor pentru condițiile de muncă pentru angajații din sănătate, această măsură determinând o scădere medie a veniturilor cu 40%; menținerea drepturilor aferente tichetelor de masă, eliminarea acestora de la 1 ianuarie 2018 reprezentând o pierdere medie a veniturilor de 8%; menținerea programului de muncă al medicilor aferent normei de bază și gărzilor suplimentare în forma actuală, modificarea acestuia determinând o reducere medie a veniturilor medicilor care efectuează gărzi de 20%; reintroducerea personalului nemedical în anexa specifică sectorului sănătate și aplicarea sporurilor pentru întreg personalul din unitățile sanitare; menținerea drepturilor salariaților aferente concediilor de odihnă suplimentare; introducerea măsurilor de reformă a relațiilor de muncă, conform propunerilor înaintate de Federația 'Solidaritatea Sanitară' la contractul colectiv de muncă.

În perioada 25-29 septembrie, au avut loc acțiuni de protest la Prefecturile de județ și discuții pentru susținerea revendicărilor în cadrul Comisiilor de dialog social.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...