Protestul de la metrou - Poliţia: O parte din protestatari au fost identificaţi şi sancţionaţi

O parte din protestatarii de la metrou au fost identificaţi şi sancţionaţi, au declarat, vineri, reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.

"O bună parte din persoanele care protestează la metrou a fost identificate şi amendate", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romaşcanu.

El a adăugat că se aşteaptă ca fluxul persoanelor care circulă cu transportul de suprafaţă să fie foarte mare şi a dat asigurări că echipaje de poliţie se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul.

"Atragem atenţia persoanelor care protestează să respecte normele în vigoare - o parte au fost identificaţi şi sancţionaţi", a precizat oficialul Poliţiei.

Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, vineri dimineaţă, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția