Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente

Protestul din faţa Guvernului s-a încheiat joi seară fără incidente iar traficul rutier a fost reluat pe bulevardele adiacente Pieţei Victoriei.

Potrivit oficialilor din Jandarmeria Capitalei, protestul a fost paşnic, fără a se înregistra incidente.

Cele câteva mii de persoane prezente au scandat lozinci antiguvernamentale, au suflat în vuvuzele şi au cerut demisia lui Liviu Dragnea.

La ora 21 a fost intonat Imnul naţional iar protestatarii au aprins luminile telefoanelor mobile.

De asemenea, în piaţă au fost prezenţi mai mulţi voluntari care au strâns semnături pentru campania USR "Fără penali în funcţii publice".

Pe durata protestului s-a făcut apel pentru a nu lăsa mizerie în perimetrul pieţei iar la final mai multe persoane au strâns gunoiul în saci.

Poliţia a închis traficul pe bulevardul Kiseleff după ce numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei ajunsese la câteva mii, traficul fiind deviat. AGERPRES/(autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români