PROVOCARE/Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea monumentului Ostașului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineață

PROVOCARE/Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea monumentului Ostașului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineață

Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea monumentului Ostașului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineață la schimbarea echipelor de patrulare, fiind înlocuit cu steagul secuiesc, de către persoane încă necunoscute, a precizat pentru AGERPRES, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, dr. Ioan Popa. Potrivit acestuia, schimbarea turelor de patrulare s-a făcut între orele 6,30 și 7,00 dimineața.

Președintele Asociației Veteranilor de Război din județul Covasna, col.(r) Ioachim Grigorescu a declarat că dispariția drapelului a fost sesizată în cursul dimineții de luni, iar la scurt timp au fost informate Prefectura, Poliția și Jandarmeria.
Ioachim Grigorescu a menționat că prefectul Sebastian Cucu a adus personal un alt tricolor românesc care a fost înălțat pe catarg.

El a remarcat că dispariția drapelului nu a fost un gest izolat de 'lezare a simbolului național' în preajma Zilei Naționale a României, amintind că pe data de 1 Decembrie 2014 în municipiul Târgu Secuiesc au fost arborate mai multe drapele negre pe câteva case din zona centrală, iar în 2013, în preajma sărbătoririi Zilei Unirii din 24 ianuarie, a fost vandalizat drapelul tricolor din fața Prefecturii din Sfântu Gheorghe. Acesta a fost tăiat în două locuri, iar cazul, investigat de Poliție, a rămas cu autori necunoscuți.

Prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat pentru AGERPRES că în urma acestui incident va reitera cererea de reintroducere în Codul Penal a infracțiunii de ofensă adusă însemnelor naționale, dezincriminată în urma revizuirii legii, astfel încât orice act ostil, disprețuitor ori jignitor la adresa simbolurilor naționale să poată fi sancționat ca atare. Codul Penal anterior pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ofensa adusă simbolurilor naționale, respectiv drapelului României, Zilei Naționale, imnului, stemei și sigiliului statului. În prezent, lipsa de respect față de aceste însemne se sancționează cu amendă contravențională. AGERPRES


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

5 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51