Proxenetul Vali „Spaidăr”, prins de polițiști în Spania. Va ispăși o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare

Poliția Română a adus în țară, în perioada 7 martie - 8 aprilie, patru persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Valentin Ali a fost prins de polițiști Foto: Valentin Ali/Facebook

Valentin Ali a fost prins de polițiști Foto: Valentin Ali/Facebook

Unul dintre ei este proxenetul vlogger Valentin Ali, zis „Vali Spaidăr”, în vârstă de 30 de ani. Acesta a fost condamnat pentru înșelăciune.

A fost adus un bărbat, de 30 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost adus din Spania, având emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 4 luni”, potrivit Poliției Române.

Acesta a fost acuzat, în trecut că a făcut milioane de euro prin metoda Loverboy, potrivit Spy News.

Cine sunt ceilalți trei infractori prinși de polițiști

A fost adus în țară și un bărbat, de 34 de ani, din Ucraina, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de trecerea frauduloasă a frontierei și contrabandă cu țigări. Micola Vaseliovich Marciuk a fost adus din Cehia, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Sighetu Marmației, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani și două luni.

Un alt bărbat prins de polițiști este Constantin Niță, de 41 de ani, din Iași, care era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate. Acesta a fost adus din Portugalia, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Răducăneni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 7 luni.

Și Alexandru Valentin Dobrițoiu, în vârstă de 36 de ani, din Brașov, a fost adus în România, după ce a fost urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și vătămare corporală din culpă. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Brașov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 9 luni.

Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție , în vederea executării pedepselor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

4 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților

5 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus