Prună (MJ): Nu am informații că s-ar fi încercat o mușamalizare în cazul incendiului de la Penitenciarul Rahova

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat luni că nu are informații că s-ar fi încercat o 'mușamalizare' a incidentului de la Penitenciarul Rahova, unde un deținut și-a incendiat salteaua, menționând că ea a cerut Administrației Naționale a Penitenciarelor să comunice despre acest lucru.

"Eu nu am informații că s-ar fi încercat o mușamalizare. Cu privire la domnul Alexe Nicolae, că acesta este numele lui, a existat un incident care a început deja de ieri dimineață, cred că pe la ora 09,00, a încercat nu să dea foc, a distrus o saltea. Se afla singur în camera de detenție, are, am înțeles, niște probleme de sănătate mentală, a fost un prim incident ieri dimineață și aseară, la ora 22,00 și-a incendiat cazarmamentul, deci saltelele de acolo, după care s-a refugiat în grupul sanitar", a spus Prună, la finalul unui briefing la Ministerul Justiției.

Ea a precizat că imediat după incident a fost chemată salvarea.

"La ora 22,00 a avut loc incidentul, s-a sunat la 112, cred că la 22,18 deja salvarea era acolo. A fost scos deținutul din grupul sanitar, a fost văzut de medicul de penitenciar și a fost dus azi-noapte la Spitalul Universitar de Urgență, are arsuri. Desigur că în urma incendiului declanșat s-a dispus evacuarea altor camere, astfel încât să nu fie pusă în pericol, din cauza fumului, sănătatea altor persoane deținute. La două ore de la declanșarea incendiului, deja deținuții care au fost scoși în curțile de plimbare, pentru că au fost evacuați acolo, au fost introduși în camerele lor, după ce au fost consultați și ei de medicul de serviciu aflat la Rahova", a mai spus Prună.

Ea a explicat că nu a fost afectată sănătatea nimănui, în urma incidentului, exceptându-l pe Alexe Nicolae, care a suferit răni destul de grave.

"Eu am cerut ANP-ului să comunice public despre acest incident și înțeleg că Penitenciarul Rahova va da un comunicat în care vi se vor da toate aceste detalii", a afirmat Raluca Prună.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă