PSD acaparează 11 ministere în Guvernul Niculescu și impune 10 condiții dure

Luca Niculescu

Luca Niculescu, așteptat să depună joi lista miniștrilor Foto: GEORGE CALIN

În urma a două zile de negocieri și consultări cu formațiunile și grupurile parlamentare, premierul desemnat Luca Niculescu se pregătește să înainteze oficial propunerile pentru noul Executiv, pas care va declanșa procedura parlamentară de învestire. Deși marți afirma că analizează toate opțiunile – de la un cabinet strict politic la unul tehnocrat sau mixt –, realitatea politică arată că PSD și-a impus voința, lăsând doar câteva portofolii pe seama unor posibili tehnocrați.

„Cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români. Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor”, declara marți Luca Niculescu, înainte ca social-democrații să își securizeze controlul asupra majorității ministerelor.

Reciclarea cadrelor de partid: cei 11 miniștri impuși de PSD

Fără să renunțe la vechile obiceiuri de a rota aceleași figuri politice în funcții de decizie, PSD a decis să intre la guvernare acaparând 11 ministere. Lista social-democraților este un amestec de parlamentari, oameni din administrația publică și foști miniștri din vechiul Cabinet, readuși acum la butoane.

Astfel, Florin Barbu, Alexandru Rogobete, Florin Manole și Radu Marinescu sunt reciclați în noul Executiv după ce au mai deținut portofolii ministeriale, în timp ce influentul Marian Neacșu primește atât funcția de vicepremier, cât și controlul asupra Ministerului Afacerilor Interne.

Lista completă a portofoliilor revendicate de PSD arată astfel:

  • Marian Neacșu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne;
  • Radu Oprea – ministrul Apărării Naționale;
  • Radu Marinescu – ministrul Justiției;
  • Alexandru Stoica – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
  • Ștefan Ovidiu Popa – ministrul Transporturilor și Infrastructurii;
  • Mihai Ghigiu – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene;
  • Daniel Zamfir – ministrul Economiei;
  • Florin Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
  • Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății;
  • Florin Manole – ministrul Muncii;
  • Natalia Intotero – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Pretențiile social-democraților: 10 condiții cu termene-limită

Pe lângă adjudecarea celor 11 ministere, PSD pozează în salvatorul economiei și condiționează intrarea la guvernare de un set de zece pretenții, prezentate miercuri de Sorin Grindeanu. Deși social-democrații s-au aflat în permanență la putere, ei cer acum transparență bugetară și măsuri urgente:

  • Expunerea situației financiare reale: Prezentarea în fața Parlamentului, până la 1 noiembrie 2026, a tuturor datoriilor amânate și a dimensiunii reale a deficitului bugetar, înainte ca bugetul pe 2027 să fie făcut public.
  • Rectificare bugetară de urgență: Aprobarea și structurarea rectificării până la același termen de 1 noiembrie 2026, pentru a asigura banii necesari funcționării statului, serviciilor critice și spitalelor.
  • Pact pentru fiscalitate: Încheierea unui memorandum cu sindicatele și mediul de afaceri care să garanteze predictibilitatea fiscală în 2027.
  • Bugetul pe 2027: Construirea bugetului de stat pentru anul 2027 cu păstrarea unui nivel ridicat al investițiilor și respectarea țintelor de deficit.
  • Auditarea proiectelor: Inventarierea stadiului proiectelor finanțate prin PNRR, din fonduri europene sau de la bugetul de stat, care urmează să fie transferate pe finanțare națională.
  • Relansare economică rapidă: Punerea în aplicare, în regim accelerat, a tuturor măsurilor din planul de relansare economică până la data de 15 noiembrie.
  • Planul pentru iarnă: Prezentarea măsurilor privind garantarea încălzirii și a energiei pe durata iernii, cu termen-limită 1 decembrie 2026.
  • Majorări de pensii: Indexarea tuturor pensiilor, măsură care să includă pensia minimă și pensiile militare.
  • Scutiri de contribuții: Eliminarea plății CASS pentru persoanele cu dizabilități, veterani și mame.
  • Reorganizarea administrativă: Începerea reformei administrative pentru tăierea cheltuielilor, prin comasarea serviciilor publice și a localităților care au sub 1.500 de locuitori.

Calculul parlamentar: UDMR votează orice formulă, PNL stă pe margine

În ciuda hegemoniei PSD în viitorul Cabinet, Luca Niculescu se poate baza pe sprijin în Parlament. În cadrul consultărilor, reprezentanții UDMR au anunțat că sunt dispuși să voteze atât programul de guvernare, cât și lista miniștrilor, indiferent dacă Executivul va fi unul pur tehnocrat sau unul gravitat în jurul PSD.

De cealaltă parte, PNL a refuzat să intre în această combinație guvernamentală. Totuși, președintele liberal Ilie Bolojan a lăsat o ușă deschisă, precizând că partidul pe care îl conduce evaluează varianta unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Explorează subiectele:

Luca Niculescu PSD Sorin Grindeanu


Citește și:

populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

3 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR

4 Percheziții DNA la o firmă administrată de fratele șefului CCIR

5 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă