PSD dezminte "descinderea" AEP la sediul partidului: E vorba de un control anual

Partidul Social Democrat a dezminţit, miercuri, informaţia apărută în presă referitoare la o aşa-zisă "descindere" a Autorităţii Electorale Permanente la sediul central partidului din şos. Kiseleff", social-democraţii susţinând că este vorba doar de un control anual.

"În primul rând, nu este vorba de o "descindere", ci de un control anual, pe care Autoritatea Electorală Permanentă este obligată prin lege să îl realizeze la toate partidele politice. Prin urmare, este fals că AEP ar fi vizat în mod special PSD. În al doilea rând, controlul (...) a fost programat în urmă cu câteva luni de zile, iar inspectorii AEP desfăşoară această acţiune încă din data de 14 noiembrie 2018. Aşadar, este fals că ar fi fost o "descindere" sau o vizită inopinată din partea AEP", precizează PSD într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, nu au fost găsite nereguli în activitatea PSD.

"Având în vedere că la controalele periodice anterioare desfăşurate de AEP nu au fost găsite nereguli în activitatea PSD, avem convingerea că şi de această dată inspectorii AEP vor constata că toate contractele au fost încheiate în mod absolut legal şi că PSD a respectat în toate privinţele prevederile legale în materie. Este deci fals că acest control al AEP ar fi fost motivat de anumite suspiciuni privind activitatea PSD. Singurul lucru grav în acest context este că în spaţiul public apar ştiri false care sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice faţă de partidele politice din România", se mai precizează în comunicatul PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană