PSD nu mai are nevoie de OUG-uri date noaptea, ca hoții! Eliminarea avizelor obligatorii ale ministerelor simplifică adaptarea OUG

PSD nu mai are nevoie de OUG-uri date noaptea, ca hoții! Eliminarea avizelor obligatorii ale ministerelor simplifică adaptarea OUG

PSD vrea să elimine avizele obligatorii ale ministerelor implicate într-un proiect de act normativ (ordonanță de urgentă, ordonanță simplă sau hotărâre de guvern), se arată într-un document oficial al partidului remis presei de departamentul de comunicare și prezentat în ședința Comitetului Executiv de azi de la Neptun, scrie Cristian Pantazi pentru G4Media.

Documentul prevede, la secțiunea ”Simplificare Administrativă”, că Executivul va modifica legislația actuală în luna octombrie, printr-o ordonanță de urgență. Iată două dintre principalele modificări anunțate de PSD:

– Eliminarea avizelor obligatorii ale unor instituţii/ministere implicate într-un proiect de act normativ.
– Simplificarea obținerii avizelor interne şi corespondenţei interinstituţionale

Reamintim că G4Media.ro a scris în urmă cu o săptămână că Liviu Dragnea vrea să elimine funcționarii publici care îl încurcă din procesul de avizare a actelor guvernului și să creeze o structură complet obedientă în Executiv , astfel încât să nu mai existe nici o piedică în calea proiectelor sale. Mai exact, liderul PSD își dorește modificarea radicală a Hotărârii de guvern 561 din 2009, care stabilește circuitul de inițiere, avizare și adoptare a oricărui act al guvernului.

Practic, Dragnea vrea să scoată din circuit actualele aparate de lucru din ministere care au împiedicat deseori adoptarea unor acte ilegale sau prost făcute de miniștri. Aceste aparate ar urma să fie înlocuite de o structură nouă la guvern, care să răspundă comenzilor de partid, iar rolul miniștrilor va fi acela de a aviza pur politic inițiativele.

De ce vrea să schimbe circuitul avizării. Dragnea e exasperat de rezistența pe care încă o mai opun funcționarii publici onești din diferite ministere unor inițiative ilegale, prost făcute, care contravin legislației europene sau care pur și simplu sunt contrare intereselor României, așa cum sunt ele definite prin strategii naționale sau tratate internaționale ori bilaterale.


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

2 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

3 Directorii occidentali revin din China alarmați de „fabricile întunecate”. Revoluția robotică a Beijingului schimbă regulile jocului global

4 Taxa absurdă care crește cu 1.350% peste noapte și provoacă o nouă anomalie în România. Expert în fiscalitate: „Cred că au greșit legea”

5 Consultantul fiscal Radu Georgescu lansează un avertisment dur privind viitorul economiei românești