Mihai Copăceanu, psiholog specialist în adicții, a vorbit despre crima care a șocat Sibiul, în care fiul drogat și-a omorât tatăl. Potrivit acestuia „cel mai înțelept este să păstrezi tăcerea, pentru că orice fel de explicație, orice opinie, oricât de bine intenționată - este supusă erorii”.

Andrei Ioan Neamțiu, de 25 de ani, din Sibiu, și-a ucis tatăl, iar după comiterea crimei, a sunat la 112. Criminalul era cunoscut ca probleme cu drogurile , motiv pentru care a și fost internat la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. În locuință, criminaliștii au găsit un bilet de externare datat în urmă cu zece zile.

„În fața unei astfel de tragedii umane, privită din orice perspectivă, cel mai înțelept este să păstrezi tăcere. Pentru că orice fel de explicație, orice opinie, oricât de bine intenționată - este supusă erorii. Moartea în sine este o suferință. Moartea oricărei persoane, la orice vârstă este suferință și provoacă durere. Moartea subită, accidentală aduce și mai multă durere. Moartea rezultată în urma unui omor (sau mai grav) când e vorba de relații de rudenie, precum cea dintre un tată și un fiu aduce infinită suferință pentru întreaga familie, pentru toți cei din familie și inclusiv pentru autor, pentru întreaga sa viață”, susține Mihai Copăceanu, psiholog specialist în adicții, doctor în medicină.

Potrivit dr. Copăceanu, în mod clar expertiza medico-legală psihiatrică, obligatorie în această situație, va oferi câteva răspunsuri cu privire la discernământul autorului și fapta comisă. Însă doar atât.

„În ultimii zeci ani, prin prisma profesiei, mi-a fost dat să întâlnesc zeci de persoane care au ucis. Evident majoritatea executau o pedeapsă privativă de libertate. Pe majoritatea încă îi am în fața ochilor și încă rețin detaliile faptei și numele. Am văzut tați care-și uciseră fii, femei care și-au ucis soțul, băieți care și-au ucis mamele, etc. Tragedii umane ..... Unii executaseră ani buni de pedeapsă, cred că unul avea deja vreo 20 de ani de când cunoscuse marile penitenciare de maximă siguranță din Romania (unii uciseră de mai multe ori)…”, relatează psihologul, pe pagina sa de Facebook.

Specialistul dezvăluie că într-una din camerele sale păstrează o icoana a Maicii Domnului „pictata de un domn închis pentru omor deosebit de grav, trecuseră vreo 15 ani de la acea faptă. Când o privesc, o consider cea mai împovorată icoana deoarece a privit multă suferință, dupa gratii!”.

Psiholog: Erau în depresie profundă!

De asemenea, Mihai Copăceanu relatează despre mai multe cazuri de tineri cu care a lucrat de-a lungul timpului, care au comis crime, sub influența alcoolului și a drogurilor.

„Pe alții i-am văzut la câteva zile de la comiterea faptei, în aresturile poliției. Port în gând un adolescent de 16 ani acuzat de omor, care a plâns fără oprire pe tot parcursul ședinței. Fusese sub influența alcoolului și a drogurilor și avea frânturi de amintiri din seara cu pricina. Nu-l voi uita niciodată. Ce m-a întristat la acel caz ca eu fusesem primul psiholog care l-a vizitat, ca psihologul poliției nici măcar nu avea habar de caz, deși biroul era la două etaje mai sus, iar obligația psihologului de consilia psiholog minorii arestați nu era respectată! Cu unii am avut șansa să lucrez de două ori pe săptămână, cel puțin 24 de ședințe într-un program structurat. De alții am auzit că s-au liberat”, scrie specialistul.

În esență pentru orice psiholog clinician, psihopatolog, psihiatru sau psihoterapeut, experiența din penitenciar este una dintre cele mai valoroase deoarece ai cu totul o altă perspectivă cel puțin asupra vieții, susține dr. Copăceanu

„Vă mărturisesc că, cu excepția psihopatologiei grave, (cu unii nici nu puteam să realizez un minim dialog, câteva cuvinte și bineînțeles în prezența permanentă a ”mascaților”), majoritatea aveau profunde sentimente de vinovăție și remușcări pentru faptă, pentru impactul faptei asupra tuturor, asupra familiei victimei și asupra propriei sale familii. Erau în depresie profundă. Erau ei înșiși niște victime...”, susține Copăceanu.

Mihai Copăceanu: Noi, că națiune, suntem primii la critică și blesteme

Specialistul spune că „în loc să păstrăm tăcere și decență pentru o dramă, constat cel puțin în mediul online un nemărginit șir de comentarii răutăcioase, acuzații, înjurături și blesteme. Uităm că acestea pot fi citite de familia, rudele și prietenii victimei și că provoacă și mai multă suferință în loc de compasiune și alinare”.

În esență, spune specialistul, românul are o gravă lipsă de decență mai ales în momentele tragice și hipersensibile.

„El nu cunoaște respectul față de tragedia umană, față de suferință, față de traumă și doliu. El nu este atent la suferința celuilalt. Își bagă bocancii peste tot și cu multă ură. Procurorii poate că au o datorie (nu știu dacă și o obligație) de a emite informări, de a comunica public, că de altfel și poliția. Dar de multe ori discreția este mai sănătoasă și benefică decât transmiterea oricăror informații și informarea opiniei publice stă (sau ar trebuie să stea) și sub imperativul responsabilității și al binelui comun”, scrie dr. Copăceanu.

Psiholog: Cum comunici e mai important decât ce comunici!

Mihai Copăceanu consideră că înainte de a transmite un comunicat către presă autoritățile ar trebui să se întrebe cât bine va face acest comunicat și cum informația rostogolită poate aduce efecte pozitive sau negative, în mod direct familiilor implicate și mai apoi comunității.

„Procurorii ne-au transmit două informații: consum de substanțe și istoric psihiatric. Ambele informații nu spun foarte multe. Vreau să rețineți că cele mai multe omoruri nu sunt comise de persoanele cu istoric de consum de substanțe și nici de către cele cu istoric psihiatric. Nicidecum. Priviți statisticile. Alții rapid au folosit oportunitatea de a arunca cu pietre în sistem. Care sistem? În sistemul spitalicesc, psihiatric, în medicii de la psihiatrie sau în ceea ce înseamnă îngrijirea persoanelor consumatoare de droguri”, spune dr. Copăceanu.

În consecință, acesta spune că „dacă ai nițel dram de decență și respect pentru profesioniști nu poți (și nici nu ai voie) să lovești în medici”.

„I-aș invită pe acești pseudo-scribi de provincie sau pe cei care comentează lesne online să petreacă cel puțin 7 zile într-un spital de psihiatrie și doar să observe muncă unui clinician. Cu prea multă nesimțire lovim în medici. Nu este deloc drept. În final, în sens creștinește (că tot ne dăm creștini de Duminică), poate cea mai bună atitudine în aceste momente este rugăciunea, rugăciunea pentru cel incriminat și rugăciunea pentru familie. Restul, repet, e tăcere, tăcerea care doare!”, concluzionează psihologul.

Mihai Copaceanu este psiholog , doctor în medicină, autor, specialist în adicții. A studiat psihologia prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, la Colegiul Balliol (Universitatea Oxford) şi la Universitatea din Londra.

A absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College din Londra. A publicat 7 cărţi printre care: "Ghid de supraviețuire în pandemie. 500 de sfaturi de la adolescenţi pentru adolescenţi şi părinţi (Ed. Polirom, 2020)", "Sex, alcool, marijuana şi depresie în rîndul tinerilor din România.

Studiu naţional cu participarea a peste 10.000 de tineri şi 1.200 de părinţi (Editura Universitară, 2020)", „Dependența Sexuală“ (Ed. Medicală, 2018), „Drogurile - o carte obligatorie“ (Ed. Eikon, 2018),și „Freud sau Religa. Totem. Iluzie Critică“ (Ed. Agnos, 2008, 279 pg).Este pasionat de psihologie, educaţie, cultură şi religie.