Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse acuză SUA de "agresiune" în urma unor afirmaţii cu privire la Nord Stream 2

Rusia a acuzat SUA de comportament ilegal şi agresiv în legătură cu comentariile făcute cu privire la controversata conducta de gaze naturale Nord Stream 2, care urmează să lege Rusia de Germania, relatează duminică dpa.

Afirmaţiile unui diplomat, care îndemna la suspendarea proiectului conductei de gaze, reprezintă o "agresiune politică şi o împotrivire ilegală" faţă de conductă, susţine purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, într-o postare sâmbătă seara pe Facebook.

Însărcinatul cu afaceri american în Germania, Robin Quinville, declarase sâmbătă pentru publicaţia Handelsblatt:"Acum a venit timpul ca Germania şi UE să solicite un moratoriu la construcţia conductei".

În intervenţia sa, Zaharova a acuzat SUA că încearcă de zeci de ani să submineze conductele ruseşti în pofida tratatelor existente şi a cerut Washingtonului să respecte regulile internaţionale.

Construcţia conductei prin Marea Baltică a fost oprită la sfârşitul anului trecut din cauza ameninţărilor americane cu sancţiuni, deşi Rusia a spus că va continua lucrările de construcţie de una singură.

Nave de construcţii ruseşti au fost văzute duminică lângă graniţa germano-daneza, unde sunt planificate lucrări pe o porţiune de 2,6 kilometri a conductei.Autorităţile germane au autorizat construcţia până la sfârşitul acestui an.

Conducta Nord Stream 2, aproape terminată, este destinată să dubleze livrările ruseşti de gaze naturale pe sub Marea Baltică spre Germania, cea mai mare economie din Europa.

Oponenţii conductei, între care SUA, Polonia şi Ucraina, susţin că aceasta va oferi Rusiei va prinde în menghină Germania, în timp ce guvernul german spune că ea va asigura o aprovizionare directă şi sigură cu energie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor