Pușcaș, despre schimbarea guvernelor în România: Totul începe cu pârjolirea și apoi cu reconstruirea

Schimbarea unui guvern sau a unui ministru în România începe cu pârjolirea și apoi cu reconstruirea, a declarat Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef pentru aderarea României la Uniunea Europeană, într-o conferință la Banca Națională a României (BNR).

"Oricând am negociat, am negociat aderarea, iar produsul negocierii nu este altul decât o carte. Se numește Tratatul de Aderare. România și-a publicat documentele inițiale de poziție încă din 2003. Asta arată în ce manieră România, guvernele României gândesc o coerență, o coeziune și chiar o convergență", a spus Pușcaș.

El a spus că oficialii de la Bruxelles îl întrebau la vremea respectivă dacă s-a schimbat Programul Național de Dezvoltare sau data de aderare și au fost surprinși să afle că nu.

"În prima discuție pe care am avut-o, de la începutul anului 2001, cu oficialii de la Bruxelles a fost o întrebare: 'Schimbați Programul Național de Dezvoltare?' Îl făcuse Guvernul Isărescu. Am zis că nu, mergem pe acest program. 'Dar nici data aderării care a fost propusă pentru 2007?' 'Nu, nu schimbăm, mergem înainte pe documentele strategice pe care România și le-a asumat'. 'Înseamnă că s-a schimbat cultura politică în România, că, de obicei, românii când vin, când se schimbă un ministru, se schimbă tot programul în domeniul respectiv, darămite când se schimbă un Guvern'. La noi totul este cu pârjolirea și apoi reconstruirea", a precizat negociatorul-șef pentru aderarea României la UE.

AGERPRES/(A — autor: Florin Bărbuță, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Liderul suprem al Iranului aruncă bomba: „Nu noi am atacat Turcia și Omanul. Este o înșelătorie menită să creeze diviziuni”

5 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...