Putin a vizitat casa-muzeu a lui Dostoievski, redeschisă pentru a marca 200 de ani de la naşterea marelui scriitor

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat miercuri casa-muzeu a lui Feodor Mihailovici Dostoievski, care a fost redeschisă cu prilejul bicentenarului naşterii marelui scriitor rus, relatează EFE.

În cadrul vizitei sale, în care a fost însoţit de ministrul Culturii, Olga Liubimova, preşedintele Rusiei s-a familiarizat cu expoziţia istorică şi literară dedicată vieţii şi operei lui F.M. Dostoievski.

Colecţia muzeului, renovat recent, este împărţită în trei tematici principale: copilăria petrecută la Moscova, destinul literar al scriitorului şi impactul său asupra cititorilor.

Olga Liubimova i-a prezentat expoziţia preşedintelui rus, care s-a plimbat prin diferitele săli ale muzeului, în care sunt expuse busturi, obiecte de mobilier, fotografii şi exemplare ale cărţilor lui F.M. Dostoievski.

La încheierea vizitei sale, Putin a scris câteva cuvinte în caietul cu dedicaţii pe care muzeul îl pune la dispoziţia vizitatorilor.

Casa lui Dostoievski din Moscova se afla în aripa de nord a vechiului spital Mariinsky pentru săraci, unde scriitorul şi-a petrecut copilăria, între 1823 şi 1837.

Casa-muzeu a ocupat iniţial primul etaj, dar în 2019, în perspectiva sărbătoririi a 200 de ani de la naşterea marelui scriitor, întreaga colecţie a fost mutată la Muzeul de Stat al Istoriei Literaturii Ruse, numit după marele lexicograf rus Vladimir Dahl.

Ministrul Culturii i-a explicat lui Vladimir Putin că la redeschiderea muzeului s-a decis ca cel de-al treilea etaj să fie dedicat conferinţelor, discursurilor şi reuniunilor, exprimându-şi dorinţa ca preşedintele rus să participe la acest tip de evenimente. "Cu multă plăcere", i-a răspuns Vladimir Putin. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Așa o fi?

3 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

4 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

5 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…