Putin, întâmpinat cu manifestații anti-război la Erevan: „Nu vrem să fim sclavii Kremlinului” VIDEO

Putin, întâmpinat cu manifestații anti-război la Erevan: „Nu vrem să fim sclavii Kremlinului” VIDEO

Vladimir Putin a fost întâmpinat cu proteste la Erevan, capitala Armeniei, unde s-a deplasat pentru summmitul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Armeni și imigranți ruși înfruntându-l pe Putin pentru războiul din Ucraina FOTO Twitter

Sute de armeni și imigranți ruși au ieșit în centrul Erevanului pentru a contesta deciziile liderului de la Kremlin cu sloganuri precum „Putin este un ucigaș” și „Nu războiului”.

„Trebuie să arătăm că nu toți rușii susțin acest lucru”, a declarat pentru AFP Serghei, un IT-ist rus care sa stabilit recent la Erevan.

Această primire ostilă adâncește și mai mult senzația că Putin este izolat pe scena internațională din cauza războiului pe care îl duce împotriva Ucrainei. În timp ce bombardează țara vecină, liderul de la Kremlin își pierde influența asupra fostelor republici sovietice din Asia Centrală și Caucaz.

La Erevan, Putin a fost înfruntat direct de premierul armean Nikol Pașinian, care a refuzat să semneze proiectul de declarație a Consiliului OTSC.

„Este clar că munca noastră comună în cadrul OTSC aduce rezultate practice vizibile și ajută la protejarea intereselor naționale, suveranității și independenței țărilor noastre”, a spus Putin în cadrul summitului.

Pașinian nu a fost de acord cu această apreciere. Premierul Armeniei a acuzat OTSC de inacțiune în conflictul din Nagorno-Karabah.

Pașinian (stânga) și Putin surprinși în timpul unei discuții FOTO EPA-EFE

Pașinian (stânga) și Putin surprinși în timpul unei discuții FOTO EPA-EFE

„Nu am reușit până acum să luăm o decizie cu privire la reacția OTSC în cazul agresiunii Azerbaidjanului împotriva Armeniei”, a spus el.

„Aceste fapte dăunează enorm imaginii OTSC”, a insistat Nikol Pașinian.

Cel puțin trei mitinguri au avut loc marți și miercuri Armenia față de războiul din Ucraina și sprijinul acordat de Putin Azerbaidjanului, și nu Armeniei.

Mulți armeni consideră că Moscova - pe care o considerau anterior un aliat apropiat - a eșuat în a ajuta Erevanul în disputa sa cu Baku privind Nagorno-Karabah..

„Rusia a promis că ne va proteja, dar în schimb a făcut opusul”, a declarat Iuri Tatevasian, un protestatar în vârstă de 64 de ani.

„Nu avem nimic împotriva poporului rus, dar nu vrem să fim sclavii Kremlinului. Vrem ca Armenia să fie o țară liberă și democratică”, a adăugat el.

„Putin și-a pierdut statutul de primus inter pares („primul între egali”, n. red.) la adunările OTSC din cauza războiului din Ucraina”, a constatat pentru AFP analistul politic rus Andrei Kolesnikov.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale