Putin va candida ca independent la prezidențialele din 2018, dar speră să fie susținut de mai multe partide

Președintele rus Vladimir Putin, care a anunțat săptămâna trecută că va candida pentru un nou mandat la alegerile din martie anul viitor, a explicat joi că va candida ca independent, dar speră să fie susținut de mai multe formațiuni politice, relatează Reuters și dpa.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat joi, în cadrul conferinței sale anuale de presă, că sistemul politic al Rusiei trebuie să fie unul competitiv, dar că opoziția nu dispune de un candidat redutabil cu care să rivalizeze din cauză că oponenții săi, deși sunt "zgomotoși", nu au reușit să ofere un program viabil pentru dezvoltarea țării.

Putin a subliniat că guvernul trebuie să se concentreze pe creșterea prosperității financiare a populației ruse, menționând că, de când a preluat prima dată frâiele președinției — în 2000—, produsul intern brut al Rusiei a crescut cu 75%.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /