Radu Banciu, amendat cu 25.000 de lei după ce a spus la TV că femeilor le place să fie bătute

Radu Banciu a fost sancționat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 25.000 de lei după ce în urmă cu aproape o jumătate de an, într-o emisiune TV, a declarat că femeilor le place să fie bătute.

Radu Banciu a fost amendat de CNCD

Radu Banciu a fost amendat de CNCD

Csaba Asztalos, președintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a confirmat pentru „Adevărul” sancționarea realizatorului TV.

„Eu m-am abținut în acest dosar, dar vă pot spune că în acest caz, după respectivele declarații, cel în cauză a fost amendat. Repet, însă, eu m-am abținut în această cauză pentru că noi am avut multe dosare cu Radu Banciu și nu am vrut să creadă că am ceva personal cu el. Colegii mei au acceptat solicitarea de mea de abținere, că nu vreau să se interpreteze că am o lungă istorie cu Radu Banciu și că vreau neapărat sancțiuni. Oricum, după aplicarea amenzii, cel în cauză poate contesta sancțiunea în instanță, dar din câte știu eu (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării-n.red.) nu a pierdut niciun proces cu el”, a precizat Csaba Asztalos, președintele CNCD.

Realizatorul și jurnalistul Radu Banciu a strecurat, pe 1 septembrie 2022, printre știrile din fotbal din emisiunea Fotbal All Inclusive de la Prima Sport, și un comentariu despre femei. „99% dintre femeile pe care le-am cunoscut asta își doreau: să le mai și plesnești din când în când”. Jurnalistul a susținut apoi că totul a fost doar „o fabuloasă satiră”.

Pe adresa CNCD au venit 3 plângeri care s-au conexat, una fiind din partea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES), aflată în subordinea Guvernului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker