Radu Banciu: În 20 de ani, toate librăriile vor fi pline de cărțile politicienilor condamnați la închisoare/VIDEO

 Radu Banciu a comentat, duminică seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, lecțiile de deontologie pe care le face Dan Voiculescu, din pușcărie, prin postările pe blogul personal.

„Marea tragedie e cum reușește omul ăsta să se exprime din pușcărie, nu ceea ce scrie el, dar omul ăsta are dreptul să dea lecții în spațiul public? Dacă și un om condamnat la 10 ani face pe deontologul... Domnule, când intri la pușcărie trebuie să taci, să scrii cărțile alea ca să-ți mai scazi din pedeapsă, să te duci la tâmplărie și și să plângi. Ce mai contează că Voiculescu, confirmat turnător la Securitate, îi arată cu degetul și pe alții?”, spune Radu Banciu.

Jurnalistul comentează că toți politicienii condamnați la închisoare profită de faptul că prin redactarea unor cărți și lucrări științifice își pot reduce pedeapsa.

„E nedrept să profiți de o asemenea chichiță a regulamentului penitenciarelor. Sunt unii care n-au citit în viața lor, câte rânduri scriu ei în pușcărie. Toți borfașii ăștia vor ajunge scriitori. Vă dați seama, în 20 de ani, toți politicienii vor trece puțin pe la pușcărie, așa că ne așteptăm ca toate librăriile să fie pline de cărțile condamnaților”, mai spune Banciu.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii