Radu Burnete anunță că discuțiile de la Cotroceni privind măsurile fiscal-bugetare au „înregistrat progrese”

Radu Burnete, care va prelua la 1 iulie funcţia de consilier prezidenţial, a anunțat pe rețelele de socializare, marți, 10 iunie, că „cele patru partide au continuat discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare și au înregistrat progrese”.

Radu Burnete/FOTO: Facebook

Radu Burnete/FOTO: Facebook

„Astăzi, cele patru partide au continuat discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare și au înregistrat progrese.

Discuțiile la care am participat s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor, fiind agreate câteva direcții și obiective importante, care urmează să fie detaliate în zilele următoare în cadrul unor grupuri de lucru specializate.

Discuțiile vor continua și mâine, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, urmând apoi abordarea măsurilor de creștere a veniturilor bugetare”, a transmis Burnete.

Luni, Radu Burnete anunțase că discuţiile dintre partidele care ar putea forma viitoarea coaliţie vor continua marţi, întrucât demersul este „serios şi aplicat”.

După o săptămână de consultări tehnice la Palatul Cotroceni privind soluţiile pentru reducerea deficitului bugetar, discuţiile dintre partidele care ar putea forma viitoarea coaliţie de guvernare sunt încă în desfăşurare. Procesul este unul serios şi aplicat, motiv pentru care nu s-au luat încă decizii finale”, a scris, luni seară, pe Facebook, Radu Burnete.

Un participant la întâlnirea de la Cotroceni a declarat pentru Adevărul că, deși discuțiile s-au întins pe parcursul a trei ore, nu au adus nicio concluzie clară , nici pe tema noilor taxe pentru populație, nici pe formarea noului guvern. PSD a tatonat terenul unei noi rotative guvernamentale, în timp ce PNL și USR au fost preocupate de fiscalitate.

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a propus o nouă rotație a premierilor în 2027, pe modelul Ciucă-Ciolacu. Potrivit variantei PSD, Ilie Bolojan ar trebui să preia șefia Guvernului acum, iar Sorin Grindeanu să devină prim-ministru în 2027, cu un an înainte de alegerile locale și parlamentare.

Președintele Nicușor Dan a ascultat toate argumentele liderilor de partide, fără a se pronunța concret pe una dintre soluții. Însă în discuțiile cu consilierii de la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a respins varianta unei rotative guvernamentale, pe motiv că „înainte cu jumătate de an de rotativă toată administrația se blochează pentru că așteaptă noul șef”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă