Radu Drăgușin, la prima reușită în Serie A. Gol superb, de 3 puncte, pentru Genoa VIDEO

Radu Drăgușin, cel mai bine cotat fotbalist român al momentului (10 milioane de euro, conform Transfermarkt), a marcat unicul gol al celor de la Genoa în partida cu Verona, în etapa a 12-a din Serie A. A fost prima reușită a fundașului în prima ligă italiană, românul înscriind pentru ”grifoni” de patru ori în sezonul trecut, dar în Serie B.

"Am trăit o mare emoție când am înscris. Am mai fost aproape să marchez cu Salernitana, dar importante sunt cele 3 puncte câștigate de echipă. Dedic acest gol familiei mele și celor apropiați, de asemenea. Este o recompensă pentru munca grea pe care am depus-o în această perioadă", a declarat Radu Drăgușin pentru Sky Sport Italia.

"Sunt foarte tânăr și trebuie să capăt foarte multă experiență . Sunt în creștere și am un singur țel: vreau să devin cel mai bun! Am crescut la Juventus și am învățat foarte multe de la Bonucci și Chiellini. Trebuie să o țin tot așa și să muncesc. Această victorie ne va ajuta să ne păstrăm calmul", a completat fundaşul român.

Radu Drăgușin a fost cumpărat de Genoa de la Juventus. Foto Facebook

Radu Drăgușin a fost cumpărat de Genoa de la Juventus. Foto Facebook

Fundașul central român a primit nota 7 în Tuttomercatoweb pentru evoluția din meciul cu Verona, cea mai mare a meciului. ”Trimis în ofensivă ca un atacant de ocazie, a trimis un voleu excelent direct în poartă. Primul gol în Serie A aduce trei puncte”, a notat sursa citată. Aceeași notă a primit ”tricolorul” în Gazzetta dello Sport.

Radu Drăgușin, om de bază la națională pentru meciurile cu Israel și Elveția din preliminariile Euro 2024, a evoluat în toate cele 12 partide jucate de Genoa în acest sezon. Formația sa ocupă locul 13 în Serie A, cu 14 puncte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan