„Radu Nemeș s-a întâlnit cu el în străinătate”

„Radu Nemeș s-a întâlnit cu el în străinătate”

Șeful de cabinet al lui Sorin Blejnar de pe vremea când acesta era șeful Fiscului, Codruț Marta, cel pe care mulți îl consideră decedat, iar autoritățile îl căutau în 2020 printr-un cimitir din Pipera, era deja în străinătate în 2012, cu două luni înainte de dispariție, relatează ziare.com .

Curtea de Apel București a audiat doi martori în dosarul în care Sorin Blejnar este judecat pentru că ar fi primit mită 1,2 milioane de euro de la diverse firme ca „taxă de protecție”, pe vremea când era șeful ANAF.

Este vorba despre Mircea Amedeo Amariei, șoferul și bodyguardul omului de afaceri Radu Nemeș, condamnat definitiv în Dosarul „Motorina” la 7 ani și 6 luni de închisoare. Amariei a relatat că Radu Nemeș s-ar fi întâlnit în străinătate cu Codruț Marta în 2012, cu puțin timp înainte ca acesta să dispară.

„Îl cunosc doar pe Sorin Blejnar din cauza de față. Îmi aduc aminte despre ce era vorba în declarația de la urmărirea penală, respectiv despre faptul că l-am transportat pe Radu Nemeș la mai multe locații. L-am dus pe acesta lângă Mall la domnul Sorin. Am aflat ulterior că era vorba despre domnul Blejnar, când ne-am întâlnit la Finanțe, în Argeș. A fost o întâlnire foarte scurtă. Era prezent și Radu Nemeș. Atunci Nemeș mi-a spus că e vorba de Sorin Blejnar. L-am mai dus pe domnul Nemeș undeva în spate la Cotroceni. Nu pot să precizez unde se ducea. Pe mine mă lasă să aștept undeva în zonă, lângă o ceainărie. Am condus organele de poliție în zona în care l-am dus pe Nemeș. L-am mai dus cu mașina undeva în spate la Intercontinental, dar nu pot să spun exact unde. De asemenea, am condus organele de poliție la locația respectivă. (n.r. - în spatele Intercontinental se afla Ambasada SUA, pe strada Batiștei, de unde, între timp s-a mutat). Îl cunosc pe Radu Nemeș din 2002, a fost nașul meu de cununie și nașul copilului. Alte aspecte nu mai am de precizat”, a declarat bodyguardul omului de afaceri Radu Nemeș.

Procuror: La inculpatul Blejnar acasă ați fost cu Radu Nemeș?

Martor: Am fost în fața blocului, l-am dus pe Nemeș. Am așteptat cu mașina peste drum. Am dus organele de cercetare. Pe partea unde așteptăm eu era un mall.

Procuror: De unde de știți că acolo locuia acolo Sorin Blejnar?

Martor: Radu Nemeș mi-a spus că merge la Sorin. Ulterior am aflat că era vorba despre domnul Sorin Blejnar.

Avocat: S-a întâlnit Radu Nemeș cu Codruț Marta în afară țării?

Martor: Da. Cred că în martie 2011 sau 2012 fost o întâlnire între cei doi la Monaco sau la Nisa. Radu Nemeș m-a luat cu el, dar am stat separat și nu știu despre ce era vorba.

Procuror: Ce relație era între Sorin Blejnar, Radu Nemeș și Codruț Marta?

Martor: Nu cunosc aceste aspecte.

Diana Nemeș şi Radu Nemeş erau urmăriţi internaţional din 26 iulie 2012, în baza unor mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Cei doi au fost în cele din urmă prinși în SUA în 2014, cu ajutorul FBI.

Pe numele lor fost emis, în 11 iulie 2012, un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tot atunci a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă şi pentru Codruţ Marta, acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, acesta fiind dispărut din 25 mai 2012 şi dat în urmărire internaţională din 30 mai. Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, în referatul prin care a cerut arestarea mai multor persoane în acest dosar, că Marta a plecat din ţară în mai 2011, dar că până în aprilie 2012 a ţinut constant legătura cu omului de afaceri Radu Nemeş, cu Sorin Blejnar şi ANAF.

Martor sub acoperire: care era traseul banilor până la vârful ANAF

Următorul martor audiat la Curtea de Apel București a fost unul cu identitate protejată, având pseudonimul „Petrescu Alexandru”. Acesta a fost audiat prin videoconferință, cu imaginea și vocea distorsionate.

„Cunosc că au fost date diverse sume de bani la ANAF între anii 2011 și 2012. Sumele de bani au fost date pentru susținerea și protejarea societății Excella. Cel care a dat banii au fost Radu Nemeș către Codruț Marta, iar acesta din urmă îi dădea mai departe reprezentanților ANAF, lui Florea (n.r. - Sorin Florea, adjunctul Gărzii Financiare), Comăniță (n.r. - Viorel Comăniță, fost șef al Vămilor) și Blejnar Sorin. Sumele date erau calculate în funcție de cantitățile de motorină care erau vândute. Calculul se făcea lunar, iar de regulă plățile se făceau la începutul lunii. Evidența era ținută de Radu Nemeș și de Codruț Marta pe baza situațiilor privind livrarea de motorină. Sumale erau în euro, dar au fost și situații în care s-au plătit în lei. Banii erai dați către Marta și apoi acesta făcea plățile mai departe. Acestea sunt aspectele pe care le cunosc și pe care le pot relata. Cam așa au stat lucrurile. Din câte cunosc, banii erau scosi din bancă și pregătiți de George Guliu (n.r. - afacerist constănțean) și erau dați lui Nemeș, care îi ducea la București și acolo îi primea Codruț Marta. În lipsa lui Marta, banii erau dați lui Pușcașu Ștefan”, a spus „Petrescu Alexandru”.

Procuror: Dacă cunoaște sau i s-au prezentat înscrisuri care consemnau anumite plăti.

Martor: Din câte cunosc, acele înscrisuri reprezentau situația cantităților de motorină vândute și a sumelor de bani și erau evidența lui Nemas și a lui Marta. Pe baza acestei evidente erau făcute plățile.

Avocat: A fost de față când Codruț Marta a dat banii mai departe?

Martor: Nu am fost de față. Știu însă că banii au fost dați mai departe și cunosc și scopul pentru care aceștia erau dați.

Judecător: Pentru ce erau dați banii?

Martor: Banii erau dați pentru protejarea firmei Excella. Era vorba de o protecție cu privire la eventuale controale ale ANAF, protecție în ceea ce privește deplasarea mărfurilor, traseele deplasărilor, monitorizarea activității firmei cu firme partenere, protecție la evaziune fiscală. Au fost destul de multe situații în care Pușcașu lua banii în locul lui Marta, pentru că acesta era plecat din țară.

Sorin Blenjar, trimis în judecată pentru o mită de 1,2 milioane de euro

În august 2019, Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, alături de Viorel Comăniţă (fost vicepreşedinte al ANAF, cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor), Sorin Florea (comisar general adjunct al Gărzii Financiare) şi soţia sa, Andreea Florentina Blejnar.

Potrivit DNA, Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Sorin Florea au primit, în perioada mai 2011 - aprilie 2012, mai multe sume de bani de la Radu Nemeş, prin intermediari, pentru ca, în schimb, să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de firma SC Excella Real Grup SRL, coordonată de omul de afaceri.

Ajutorul dat de soţia lui Blejnar a constat în primirea banilor destinaţi fostului şef al ANAF de la doi interpuşi ai omului de afaceri.

Concret, cei trei inculpaţi au primit drept mită următoarele sume de bani:

  • Sorin Blejnar - 1,2 milioane euro,
  • Viorel Comăniţă - 960.000 euro,
  • Sorin Florea - 300.000 euro.

Procurorii spun că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei „taxe de protecţie”, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de Radu Nemeş să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.

Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date celor trei pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea lor fără plata accizelor.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria