Rafael Nadal, accidentat, nu va participa la US Open

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul doi mondial, accidentat la mâna dreaptă, a anunţat, luni, că nu va participa la US Open, ultimul Grand Slam al anului, la care este deţinătorul titlului.

Rafael Nadal, accidentat, nu va participa la US Open (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt dezolat, dar trebuie să vă anunţ că nu voi putea participa la US Open, un turneu la care am obţinut rezultate bune în ultimii ani", a scris spaniolul pe contul său de Facebook.

"Este un moment dificil, deoarece este un turneu pe care îl ador. Nu am altă alternativă decât să accept faptul că nu pot participa în acest an", a adăugat jucătorul de 28 de ani, de trei ori finalist la US Open în ultimele patru ediţii.

Nadal s-a impus la Flushing Meadows de două ori, în 2010 şi 2013.

Accidentat la un antrenament la finalul lunii iulie, Nadal nu a putut participa în această lună nici la turneele Masters de la Toronto şi Cincinnati, unde, de asemenea, era deţinătorul titlurilor.

Nadal a cedat la începutul lunii iulie locul 1 mondial sârbului Novak Djokovici, după ce acesta s-a impus la Wimbledon. Spaniolul a fost învins în optimi la Wimbledon de australianul Nick Kyrgios, iar de atunci nu a mai evoluat la nicio competiţie.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români