Raheem Sterling, cel mai scump fotbalist englez din toate timpurile

Manchester City a acceptat să plătească 49 milioane lire sterline (68,8 milioane euro) rivalei FC Liverpool pentru transferul atacantului Raheem Sterling, care devine astfel cel mai scump jucător din istoria fotbalului englez, informează presa britanică. Antrenorul lui FC Liverpool a confirmat acordul dintre echipa sa și Manchester City, fără să dezvăluie însă detaliile financiare, precizând că mutarea se va realiza după tradiționala vizită medicală la care va fi supus fotbalistul.

În vârstă de 20 ani, Sterling a disputat 129 de meciuri pentru FC Liverpool, în toate competițiile, marcând 23 de goluri. Responsabilii lui City au făcut luna trecută două oferte pe transferul jucătorului, ambele refuzate de FC Liverpool.

Până în prezent, cel mai scump fotbalist englez era atacantul Andy Caroll, pe care FC Liverpool l-a achiziționat în 2011, de la Newcastle United, în schimbul sumei de 35 milioane lire sterline.
Recordul pentru fotbalul britanic este deținut, însă, de galezul Gareth Bale, transferat în 2013 de la Tottenham Hotspur la Real Madrid, pentru 85,3 milioane lire sterline.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români