Raid anti-Phenian la Madrid: Un misterios grup de oponenţi îşi suspendă operaţiunile

Raid anti-Phenian la Madrid: Un misterios grup de oponenţi îşi suspendă operaţiunile

Un misterios grup de oponenţi ai Phenianului, suspectat de a fi în spatele recentului atac împotriva ambasadei nord-coreene în Spania, a anunţat joi suspendarea provizorie a operaţiunilor sale din cauza agresiunii mass-media, promiţând "lucruri mai mari" pe viitor, relatează France Presse.

Grupul Apărarea Civilă Cheollima (DCC) a revendicat miercuri raidul asupra ambasadei nord-coreene la Madrid, cu scopul de a pune capăt activităţilor "ilegale" ale reprezentanţelor diplomatice ale Phenianului în străinătate.

După săptămâni de tăcere totală până la vârful statului spaniol, un judecător de instrucţie a dezvăluit în această săptămână o serie de informaţii despre acest asalt şi comandoul care l-a comis, dintre care mai mulţi membri fac obiectul unui mandat internaţional de arestare. Presupusul liderul este un anume Adrian Hong Chang, un cetăţean mexican care locuieşte în Statele Unite.

"Suntem un grup de transfugi care s-au adunat împreună cu compatrioţi din întreaga lume", a explicat DCC într-un comunicat publicat pe website-ul său.

Sunt în curs de pregătire diverse acţiuni de răsturnare a liderului nord-coreean Kim Jong Un, dar ele au fost împiedicate de zarva mediatică, adaugă grupul.

"Activităţile membrilor au fost suspendate provizoriu. Mass-media trebuie să se abţină să-şi bage nasul în afacerile grupului nostru şi ale membrilor noştri. Lucruri mai mari ne aşteaptă", avertizează comunicatul.

Comunicatul nu oferă niciun indiciu privind localizarea geografică a grupului, care nu colaborează cu nord-coreenii care au dezertat în Coreea de Sud, din "motive stricte de securitate", subliniază comunicatul.

Cu acest text, DCC oferă pentru prima dată informaţii despre membrii săi.

DCC a apărut în 2017, când a postat un videoclip pe internet despre fiul fratelui vitreg asasinat al lui Kim Jong Un.

Informaţii despre Apărarea Civilă Cheollima, care îşi trage numele de la un cal mitic înaripat coreean, sunt rare. Unii speculează totuşi despre posibile legături cu serviciile secrete sud-coreene.

Luna trecută, grupul s-a autoproclamat guvernul nord-coreean în exil, denumit "Joseon liber", după numele dinastiei ce a ocupat tronul coreean între 1392 şi 1910, anul anexării de către Japonia.

În trecut, DCC a pretins că a oferit "protecţie compatrioţilor", mulţumindu-le unor ţări precum Olanda, China şi Statele Unite pentru ajutorul lor. De asemenea, grupul a declarat că "nu doreşte nimic în schimb".AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”